Managerul Spitalului Județean „Mavromati”, Doina Caba, a anunțat astăzi că renunță la funcție.
Anunțul a fost făcut în fața cadrelor medicale nemulțumite că li s-au tăiat sporurile.
„Întotdeauna am zis și este principiul meu de bază. Nu poți sta nicăieri acolo unde nu ești dorit. Eu am încercat orice negocieri și am chemat, prin directorul medical, o delegație pentru că protestul este spontan”,
Doina Caba, manager Spitalului Județean „Mavromati”.
Doina Caba a susținut că în cursul zilei de astăzi, 9 iunie 2023, își va depune demisia.
”Am coborât, am încercat să le explic, în momentul în care au considerat că demisia managerului poate rezolva problemele Spitalului Județean nu am nicio problemă. Astăzi depun demisia la Consiliul Județean. Conform contractului trebuie să anunț ordonatorul principalului ordonator de credit cu 30 de zile înainte. Deci, va trebuie să îmi depun astăzi demisia, că am promis, dintotdeauna m-am ținut de promisiuni”,
Doina Caba, manager Spitalul Județean „Mavromati”.
Sute de cadre medicale au protestat astăzi în fața Spitalului Județean „Mavromati”.
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024