Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici a fost invitată la semnarea contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru etapa a doua a șoselei de centură a municipiului Botoșani.
Șefa Județului a arătat că este un proiect generos care deschide calea către o dezvoltare ulterioară.
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani
„Suntem din nou în fața unui moment administrativ extrem de important, nu doar pentru municipiul Botoșani, ci pentru întreg județul Botoșani în ansamblul său. Este într-adevăr un proiect generos de infrastructura municipiului Botoșani, în care bineînțeles că deschide calea spre o dezvoltare ulterioară”
De ce este important al doilea tronson?
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani
„Acest al doilea tronson al variantei centurii ocolitoare municipiului Botoșani va fi conectat cu primul tronson Lebăda – Baisa și apoi cu drumul expres Botoșani – Suceava, care se va descărca lângă Aeroportul Suceava. Acest tronson va fi conectat și cu viitoarea Autostrada A7, prin drumul județean Lebăda - Vorona – Joldești până la Roșcani unde va fi realizat acel nod rutier pentru descărcare în autostradă și asigură bineînțeles conectivitatea rețelei de drumuri de mare viteză cu drumul național DN 29 Botoșani – Ștefănești recent modernizat”
De asemenea, prin această investiție se deschide calea și spre Republica Moldova.
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani
„De fiecare dată am afirmat că modernizarea infrastructurii rutiere este pașaportul nostru spre dezvoltare și iată că împreună facem aceste lucruri. Vă felicit dle primar, vă doresc succes în implementarea și acestui proiect. Mă bucur că sunt doar 6 luni pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Sper să găsiți cea mai bună variantă astfel încât să scoateți la licitație lucrările și cele două investiți, atât etapa I, cât și etapa 2, poate se realizează concomitent”
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024