Abia în jurul orei 4:00 dimineața, candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean a făcut primele considerații pe marginea rezultatelor parțiale.
La numărătoarea paralelă erau contabilizate deja trei sferturi din cele 427 de secții de votare din întreg județul.
Doina Federovici conducea deja detașat cu peste 10.000 de voturi, în fața candidatului PNL, Costel Șoptică. Însă nu s-a manifestat în niciun fel, iar bucuria a fost reținută de majoritatea celor din sediul partidului care au petrecut o noapte albă în așteptarea rezultatelor care continuau să vină din secții.
„Eu vreau să le mulțumesc tuturor botoșănenilor care au acordat un vot de încredere candidatului PSD, Doina Federovici și echipei de consilieri județeni. Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor care ne-au fost aproape pe tot parcursul precampaniei și a campaniei electorale. Vreau să îi felicit pe toți primarii care au recâștigat mandatul de primar dar și colegii noștri care au câștigat pentru prima dată acest mandat. Avem în acest moment 43 de primării câștigate”,
Doina Federovici, președintele PSD Botoșani
PSD și-a adjudecat la aceste alegeri locale 43 de primării, însă au existat zone în care rezultatul a dezamăgit. Acestea vor fi supuse unor analize riguroase mai ales că la începutul lunii decembrie se intră într-o nouă rundă la alegerile generale.
Doina Federovici: „Intrăm într-o altă rundă electorală și trebuie să fim pregătiți peste tot cu organizații puternice. În aceste condiții este firească analiza votului”.
Aproape ca niciodată, procedura de numărare a voturilor și implicit conturarea câștigătorului a durat până în zorii zilei. În acest proces îndelungat au fost angrenați la Botoșani mii de oameni, nu doar politicienii candidați.
„Sunt patru buletine de vot, fiecare secție de votare a început altfel numărarea secțiilor de vot, o parte dintre secțiile de votare au început cu președintele CJ, alții au început cu primarul localității respective sau cu CL sau cu CJ. În acest context prelungirea aceasta este firească. Dacă s-ar fi început unitar, dacă poate, știu eu, exista o decizie a BEJ prin care li s-ar fi transmis, începeți cu CJ sau cu primarul, era unitară numărătoarea la nivel de județ”,
Doina Federovici, președintele PSD Botoșani
Viitorul președinte al CJ Botoșani a dat asigurări că nu mai aspiră la acest moment pentru un mandat de parlamentar: „Categoric voi rămâne președintele CJ și după data de 6 decembrie”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024