Candidatul PSD pentru Președinția Consiliului Județean Botoșani a prezentat astăzi cele două programe, „Infrastructură rutieră județeană” și „Acces la utilități publice pentru botoșăneni” prin care vor fi continuate asfaltările pe drumurile județene și extinderile rețelelor de apă, canalizare, gaze și curent electric în localitățile din județul Botoșani.
„Fiecare locuitor din județul Botoșani are dreptul să aibă acces la utilități și la drumuri civilizate. Nu mai trebuie să existe discrepanțe între localitățile județului. Obiectivul principal este ca în 4 ani să aducem condiții de trai la sat ca la oraș, în ceea ce privește accesul la utilități publice și la drumuri asfaltate. În calitate de parlamentar am susținut proiectele de investiții din fiecare comunitate locală, indiferent de culoarea politică a primarului, m-a interesat să creștem nivelul de dezvoltare din toate localitățile, începând de la aducțiune de apă și canalizare, la asfalt pe drumuri, până la construcția și dotarea unităților de învățământ, reabilitarea dispensarerelor medicale, dotarea și modernizarea Spitalului Județean Mavromati”,
a declarat Doina Federovici.
În Guvernarea PSD au fost realizate investiții în infrastructura rutieră pe o lungime de 674 de km.
215 kilometri de drumuri județene modernizate și asfaltate, care fac legătura între principalele rute din județ pe 22 de tronsoane: Botoșani-Roma, Roma-Podeni, Leorda-Bucecea, Bucecea-Huțani, Sarafinești-Vorona, Avrămeni, Dorohoi-Dumeni-Havârna-Mileanca, Vorniceni-Dumeni, Ezer-Pomârla, Botoșani-Orășeni Deal-Vorona, Săveni-Podriga, Nichiteni-Coțușca, Drăgușeni-Mihail Kogălniceanu, Coțușca-Rădăuți Prut, Broscăuți, Baisa-Corni, Flămânzi-Prăjeni, Roșiori-Costești, Tudora-Joldești, Darabani-Mileanca, Șendriceni-Lozna, Vorona-Oneaga-Pădureni, Ibănești-Cristinești, Manoleasa-Zahoreni-Borolea.
459 de kilometri de drumuri naționale și locale finalizate și în execuție la nivelul județului Botoșani.
253 de km de drumuri locale și construcția de poduri în 58 de localități din județ pentru 70 de obiective de investiții.
206 de km de drumuri naționale asfaltați
Aprobarea procedurilor și finanțarea lucrărilor pentru refacerea drumurilor naționale Botoșani-Târgu Frumos și Botoșani-Ștefănești, până la etapa finală de semnare a contractelor de execuție.
Extinderea și refacerea rețelelor de utilități publice pentru 42 de investiții în 37 de comunități locale pentru extinderea rețelelor de utilități publice de apă, canalizare, stații de epurare și instalații de iluminat public.
Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de Direct Research SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 21200019.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024