Președintele Consiliului Județean Botoșani a transmis un mesaj de condoleanțe după trecerea la cele veșnice a fostului director al Ansamblului Rapsozii Botoșanilor, artist și dirijor.
O veste tristă a căzut ca un trăsnet peste noi. Maestrul Ioan Cobâlă s-a stins din viață.
În aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să ne găsim cuvintele, pentru că nimic nu va putea umple locul lăsat gol de unul dintre corifeii folclorului românesc.
Ioan Cobâlă a ieșit tăcut din scenă după ce ani și ani de zile a dat viață la numeroase și memorabile spectacole, ducând folclorul botoșănean pe toate meridianele lumii. A condus Orchestra Rapsozii Botoșanilor peste 35 de ani, perioadă în care a fost profesor, mentor și îndrumătorul multor generații de soliști vocali și instrumentiști.
Acum, maestrul a plecat spre ceruri, dar va continua să existe în sufletele și amintirea noastră prin cântecele pe care ni le-a lăsat moștenire, prin spectacolele care ne sunt încă vii în minte și prin tot ceea ce a însemnat el pe Pământ!
Sincere condoleanţe familiei îndoliate!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
CLIPUL ZILEI 25 noiembrie 2024: S-a știut în interiorul PNL, Ciucă fără șanse în turul doi
Oana Sava
Nov 25, 2024
Remarcă din sediul PNL: La nivel de Botoșani sunt catastrofali și PSD și AUR, ca oameni – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Logodnicul unui botoșănence celebre, dat afară din secția de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024