19 proiecte de investiții în rețele și sisteme de distribuție gaze naturale depuse de autoritățile locale și asociațiile de dezvoltare intercomunitară vor primi finanțare prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Valoarea totală a acestor proiecte se ridică la 205,5 milioane lei, adică peste 41,5 milioane de euro.
„Sunt proiecte care vizează investiții în infrastructura de gaze naturale. Așa cum am făcut-o și în cele două mandate de senator, am sprijinit și voi sprijini în continuare și din postura de președinte al Consiliului Județean Botoșani toate unitățile administrativ teritoriale din județ, indiferent de culoarea politică a primarilor, pentru a obține finanțare pe proiectele de dezvoltare pe care le-au depus. Interesul botoșănenilor este mai presus de orice miză politică, iar acest lucru îl demonstrăm zi de zi prin modul în care, împreună cu echipa pe care mi-am construit-o, administrăm județul Botoșani”, a declarat Doina Federovici, președintele organizației județene a Partidului Social Democrat.
Proiectele aprobate vizează investiții în municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Bucecea și Flămânzi, comunele Bălușeni, Brăești, Corlăteni, Coșula, Frumușica, Gorbănești, Ibănești, Leorda, Lozna, Mihai Eminescu, Roma, Șendriceni, Văculești, Vârfu Câmpului și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară care reunește comunele Vlădeni, Corni și Vorona.
„PNI «Anghel Saligny» este elementul central al programului de guvernare social-democrat, continuarea firească a PNDL, care s-a dovedit a fi foarte util autorităților locale și, totodată, șansa comunităților botoșănene la dezvoltare, la recuperarea decalajelor față de celelalte regiuni ale țării. Mă bucur că primarii din județul nostru au înțeles acest lucru și au depus spre finanțare proiecte mature, cu impact major asupra viitorului comunităților pe care le conduc. PNI «Anghel Saligny», ️ Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și programele operaționale reprezintă surse importante de finanțare a proiectelor locale, pe care avem datoria să le maximizăm în folosul botoșănenilor”, a conchis Doina Federovici.
- comunicat PSD Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024