Parlamentara de pe Colegiul Dorohoi – Flămânzi a apărut pentru prima dată în public după ce a încercat să salveze doi foști miniștri de la arest. În ultima decadă a lunii martie Doina Federovici s-a opus prin diverse acțiunii încercării Direcției Naționale Anticorupție de a-i aresta pe Dan Șova și Darius Vâlcov, scrie Vocea Dorohoiului.
De atunci social-democrații botoșăneni nu au mai organizat vreo conferință de presă, iar Doina Federovici nu a mai dat ochii cu jurnaliștii într-un cadru organizat. Lidera Organizației Femeilor Social Democrate a luat însă parte, vineri, la deschiderea celei de-a VI – a ediții ”Prezentarea anuală de produse pentru nunţi şi alte evenimente speciale din viaţa ta” de la Casa Dulce. Acolo senatorul a luat cuvântul.
”Toți cei prezenți astăzi, aici, trebuie să vă aplaudăm pe dvs. Să vă aplaudăm munca, abnegația. Iată, este a VI – a ediție, nu este întâmplătoare, fiindcă în spatele acestei ediții este o muncă fantastică, atât a dvs. în calitate de manager, cât și a tuturor persoanelor care în fiecare zi își aduc aportul astfel încât botoșănenii, în momentul în care intră aici să poată beneficia de aceste minunății”, a afirmat Doina Federovici.
PENTRU MAI MULTE DETALII DESPRE SUBIECT INTRĂ AICI
CITEȘTE:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024