La cinci ani de la ultima conferință județeană și la opt ani de la preluarea funcției, Doina Federovici a fost reconfirmată în funcția de președinte al organizației județene a PSD Botoșani.
Înainte de vot și-a prezentat bilanțul administrativ, menționând că proiectele de investiții în derulare de la Consiliul Județean sau pregătite pentru finanțare se ridică la 1,5 miliarde de euro.
După ce a fost desemnată din nou președinte a mulțumit colegilor și a avut un nou discurs, de această dată aproape exclusiv politic, ținta directă fiind viitorul președinte al Consiliului Județean.
A amintit de ”atacurile permanente pe care PNL le-a lansat la adresa PSD, atât în timpul campaniei electorale, cât mai ales după alegerile din 9 iunie” și a arătat că a evitat să răspundă pentru că ”destinatarul comunicării noastre nu e nici PNL, nici dl Iftime, nici alt adversar politic. Destinatarul comunicării noastre este întotdeauna cetățeanul”.
În schimb, a menționat că va reacționa la minciunile transmite de PNL întrucât ”consider că adevărul trebuie să iasă mereu la lumină, iar cetățenii trebuie să fie corect informați. Deci, nu voi tolera minciunile sau neadevărurile induse prin omisiune”.
Doina Federovici, președinte PSD Botoșani
”Oamenii nu ne-au ales ca să ne certăm la televizor sau în piața publică. Și i-am spus asta și dlui președinte nou ales al Consiliului Județean. I-am spus să nu mai confunde circul cu transparența. A te da în spectacol, a regiza tot felul de confruntări politice în direct, nu înseamnă nici pe departe că ești transparent. Dimpotrivă, însemnă că joci un rol, înseamnă că disimulezi preocuparea și că mimezi un anumit comportament. I-am transmis domnului Iftime că această instituție a CJ nu este un show «Chefi la cuțite» sau o altă emisiune de acest gen”.
A reamintit că i-a propus președintelui ales să vină cu soluțiile pe care spunea că ar fi vrut să le implementeze imediat.
Doina Federovici, președinte PSD Botoșani
”Nu le ceream pentru mine, ci pentru a-l sprijini să le implementeze, mai repede, de îndată, înainte de a-și prelua mandatul de președinte. Dar domnul președinte nou ales, a venit la CJ ca vânătorul fără pușcă la vânătoare. Nu a venit nici cu lista de soluții pe care, în campanie susținea că le are, dar nu a fost în stare să le prezinte nici măcar verbal. Asta înseamnă ori lipsă de soluții, ori lipsă de transparență. Altă variantă nu există!”
Și-a arătat convingerea că botoșănenii sunt inteligenți, sesizează aceste lucruri și se vor exprima la următoarele alegeri.
Doina Federovici, președinte PSD Botoșani
”Știți bine că în mai multe rânduri am fost tratată de președintele ales al Consiliului Județean într-un mod nedemn, care nu îi face cinste. Mi-ar fi fost la îndemână să îi răspund în același mod. Dar ar fi dezonorant pentru mine, și sunt conștientă că de partea cealaltă a ecranului televizorului, a monitorului sau al telefonului se află mereu oamenii, alegătorii noștri, care detestă să-i vadă pe politicieni certându-se la televizor”.
Lidera realeasă a social-democraților botoșăneni a explicat că dorința sa de a trece peste atacurile din campanie nu este un semn de slăbiciune, cum poate părea la prima vedere.
Doina Federovici, președinte PSD Botoșani
”Dacă nu înjuri și tu, nu înseamnă că ești mai slab decât cel care te înjură, ci că ești mai civilizat decât acesta. Dacă nu jignești, nu înseamnă că ai pierdut confruntarea, ci că ești mai înțelept decât interlocutorul tău. Dacă nu te dai și tu în spectacol, nu înseamnă că ești mai reținut, ci că ești mai calculat. Vă spun din nou, oamenii fac diferența! De asemenea, n-aș vrea să credeți că dacă promovez acest comportament resping competiția politică. În opinia mea, orice competiție este bună, pentru că ne determină să fim mai eficienți, să căutăm soluții mai bune, care pot fi implementate mai repede și care costă mai puțin. Dar să nu confundăm competiția politică cu lipsa de eleganță”.
În încheiere, făcând o comparație cu PNL-ul prezidat de Valeriu Iftime, a subliniat că, ”Noi suntem PSD, echipa faptelor, nu a vorbelor! Spor la muncă!”
Și a terminat cu ”așa să ne ajute Dumnezeu”.
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024