Noul președinte al Consiliului Județean Botoșani a pregătit împreună cu echipa sa, din care fac parte și medici specialiști, un plan de măsuri, care să fie aplicat în perioada imediat următoare.
În urma apariției în presă a mărturiilor negative din partea mai multor mame care au fost internate cu copiii lor la o secție a Spitalului Județean Botoșani, președintele ales al Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici a anunțat că va iniția un program pentru îmbunătățirea respectului față de pacienți în toate unitățile sanitare, așa cum a promis și în campanie.
„O comunicare bună între personalul medical și pacient este un deziderat pe care trebuie să-l respectăm în toate spitalele și secțiile din unitățile medicale din Botoșani. O atitudine de respect față de pacienți nu costă nimic. E o chestiune care se poate face, dacă începem să privim pacienții care merg în sistemul public, la fel ca pe cei din sistemul privat. În clinicile private pacienții sunt respectați pentru că managerii de acolo înțeleg sintagma „clientul nostru, stăpânul nostru” și impun personalului o conduită respectuoasă față de pacienți. Dar și la stat pacienții sunt cei care plătesc, prin taxele și impozite reținute de stat. De aceea, pacienții au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate, fără nici o discriminare”, a explicat Doina Federovici.
Noul președinte al Consiliului Județean Botoșani a pregătit împreună cu echipa sa, din care fac parte și medici specialiști, un plan de măsuri, care să fie aplicat în perioada imediat următoare pentru creșterea calității serviciilor medicale prin oferirea condițiilor optime de tratament, cazare și masă în spitalele din Botoșani. În același timp, va implementa un program pentru respectarea cu strictețe a tuturor regulamentelor și normelor de funcționare, etice și profesionale având ca obiectiv principal îmbunătățirea respectului față de pacient.
Doina Federovici consideră că structurile Consiliului Județean trebuie să se implice în asigurarea unor condiții decente, de curățenie și de acces la investigații medicale în clinicile și spitalele publice. Dar în același timp trebuie ca și managementul acestor unități să respecte reguli de igienă și de respect față de pacienți.
Sănătatea și condițiile din unitățile medicale din județ reprezintă una dintre cele mai importante obiective pentru noua echipă de la Consiliul Județean Botoșani. Prin urmare, spune Doina Federovici, resursele bugetare din următorii patru ani vor cunoaște o creștere semnificativă în acest domeniu.
(Comunicat PSD Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un bărbat a luat taxiul de la Suceava la Iași după ce i-a fost anulat zborul: CÂT a plătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Botoșăneancă celebră ajunsă pe patul de spital în toiul nopții
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Doina Federovici, aleasă în conducerea Senatului
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
OFICIAL: Alexandru Cîmpanu a semnat cu FC Botoșani - Bine ai revenit acasă!
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile