Președintele interimar al PSD Botoșani, Andrei Dolineaschi a anunțat că va face un anunț oficial privind candidatura sa la funcția de președinte al organizației județene după ce va avea o întâlnire cu președintele partidului Victor Ponta.
“
Am discutat cu mai mulți colegi despre o eventuală candidatură a mea pentru un mandat plin de președinte al PSD Botoșani. Le mulțumesc pentru încredere. Voi face însă un anunț oficial în foarte scurt timp, după ce voi avea o discuție despre acest subiect cu domnul președinte Victor Ponta”, a declarat
șeful interimar al social-democraților.
Precizările lui Andrei Dolineaschi au fost formulate după ce senatorul PSD de Botoșani, Doina Federovici, a emis un comunicat de presă prin care și-a manifestat susținerea pentru acesta la conducerea organizației județene. Până în momentul de față niciun alt reprezentant al PSD Botoșani nu și-a anunțat intenția de a candida pentru funcția de președinte. Această poziție a fost vacantată în data de 12 octombrie 2012, prin demisia fostului senator Gheorghe Marcu, ca urmare a desemnării sale în funcția de vicepreședinte al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.
CITEŞTE:
Doiniţa trece caustic de partea lui Andrei : Dacă nu mă înșel...