Lider ales al social-democraţilor botoşăneni, Andrei Dolineaschi şi-a început tradiţionalul discurs de învingător cu mulţumiri aduse preşedintelui PSD, Victor Ponta, pentru că „ne-a adus acolo unde nu mai speram odată, la guvernare” şi secretarului general, Liviu Dragnea.
„Mulţumesc pentru încrederea acordată, sper să nu vă dezamăgesc”, le-a transmis apoi
Andrei Dolineaschi şi celor din sală. El a arătat că, deşi şedinţa a avut parte de o mulţime de alocuţiuni, mesajele au avut
„un fir roşu comun”.
„Nu cred că funcţiile pe care le voi deţine mi se vor urca la cap. Dacă mi se urcă la cap, la experienţa unor oameni pe care o să-i am alături în viitoarea echipă de conducere, cu siguranţă mă vor trage de mânecă”, a afirmat
preşedintele PSD Botoşani, care a mulţumit celor prezenţi şi pentru că
„aţi trimis în Parlament o echipă printre cele mai bune”. Pentru deputatul de pe Colegiul Dorohoi şi-au anunţat sprijinul în vederea ocupării funcţiei de secretar general al PSD, printre alţii, Gabriela Firea şi Gheorghe Nichita.
CITEŞTE ŞI:
Dolineaschi preşedinte ales la PSD Botoşani, ca pe vremuri