Președintele PSD Botoșani, Andrei Dolineaschi, a depus în prima sesiune parlamentară zece propuneri legislative, dintre care cele mai multe vizează aspecte de ordin social, informează parlamentarul într-un comunicat de presă în care face bilanţul primelor şase luni din al doilea mandat.
Proiecte de legi pentru mame, copii, persoane cu dizabilităţi
Deputatul social-democrat anunţă că a inițiat alături de colegii săi mai multe legi care vizează rezolvarea unor probleme de ordin social, precum reducerea termenelor de plată pentru indemnizația de creștere a copilului și stabilirea unui termen exact pentru începerea plăților către mame, simplificarea evaluărilor pentru persoanele cu handicap sau plafonarea tarifelor operatorilor de transport pentru deplasarea elevilor care învață în altă localitate decât în cea de domiciliu.
“Din punctul meu de vedere toate legile trebuie făcute pentru cetățeni, nu pentru funcționarii care le vor aplica. De aceea, cred că trebuie să facem în așa fel ca toate categoriile sociale vulnerabile, copiii, femeile, persoanele cu dizabilități, vârstnicii să poată beneficia de un tratament civilizat și echitabil din partea administrației publice. În fond, sistemul trebuie să fie în slujba cetățeanului, nu invers”, a explicat
Andrei Dolineaschi.
Proiect antimigraţie poltică
În această sesiune parlamentară
deputatul PSD Dorohoi a reluat proiectul din mandatul precedent privind combaterea migrației politice. În acest sens, el a revenit cu modificarea Statutului parlamentarilor și legea referendumului, pentru combaterea migrației politice, iar ambele propuneri legislative au primit deja avizul favorabil al Consiliului Legislativ. În condițiile amânării revizuirii Constituției, proiectul deputatului social-democrat rămâne singura cale care ar putea pune capăt fenomenului de migrație politică.
„În expunerea mea de motive am arătat că migrația politică afectează suveranitatea poporului român, care se exercită prin Parlament, așa cum a fost constituit în urma alegerilor. Trecerea de la un partid la altul modifică o structură politică stabilită prin vot de alegători. Se încalcă deci o prevedere constituțională, iar dacă revizuirea Constituției va fi amânată, proiectul meu de lege ar putea combate eficient acest fenomen nociv al migrației politice”, a explicat
deputatul Andrei Dolineaschi.
Conform proiectului, dacă un parlamentar își schimbă statutul politic pe care l-a avut când a fost ales, respectiv dacă se înscrie în alt partid sau renunță la partidul său, atunci se va organiza un referendum în colegiul său uninominal, astfel încât alegătorii să se poată pronunța dacă sunt de acord cu o astfel de schimbare.
Preocupări şi cu jocurile de noroc, China şi Akcent
O a treia direcție de acțiune a
deputatului Dolineaschi a fost în domeniul fiscal, unde acesta a propus impozitarea jocurilor de noroc online, care în prezent nu sunt supuse taxării. Prin fiscalizarea acestui domeniu, România va putea obține o sursă suplimentară de venituri la bugetul de stat. Ca urmare a acestei inițiative, Guvernul a decis înființarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc a cărui misiune principală va fi de a obține taxe de la operatorii de jocuri de noroc prin internet.
Andrei Dolineaschi a anexat raportul complet în care sunt menţionate o mulţime de realizări, de la aducerea la Dorohoi a trupei Akcent la o vizită în China.
CLICK ŞI VEZI RAPORTUL INTEGRAL DE ACTIVITATE AL DEPUTATULUI ANDREI DOLINEASCHI
CITEŞTE ŞI:
Deputatul Dolineaschi vrea migraţie politică doar prin referendum