Liderul judeţean al social-democraţilor susţine că, până la schimbarea managerului de la „Mavromati”, nu a primit nici o cerere, fie ea oficială sau neoficială, pentru a interveni în vederea rezolvării problemei financiare a unităţii medicale şi de aceea s-a ajuns la soluţionare tocmai în campania electorală.
„Noul director m-a sunat şi mi-a cerut ajutorul. I-am spus să se urce în maşină şi să vină la Bucureşti. A venit împreună cu Radu Judele”, a relatat
Andrei Dolineaschi.
Potrivit deputatului, împreună cu cei doi a stabilit strategia, a cerut şi sprijinul Ministerului Sănătăţii, iar Nicu Bănicioiu, i-ar fi promis că îl ajută. Forma legală aleasă a fost întocmirea de către Prefectura şi Consiliul Judeţean Botoşani a unui proiect de Hotărâre de Guvern.
[[banner]]
Astfel,
CJ Botoşani a intrat pe lista a 25 de autorităţi publice din ţară cărora li s-au repartizat sume din fondul de rezervă bugetară al Guvernului.
Întrebat de ce la Spitalul Floreasca din Bucureşti s-au alocat 14 ,8 milioane de lei, iar la Spitalul Judeţean din Botoşani 7 milioane lei,
deputatul Andrei Dolineaschi a răspuns:
„N-avem lepră, avem incompetenţă”. El a adăugat că, în repetate rânduri i-a cerut fostului manager Viorel Iliuţă să lase orgoliile politice deoparte şi să facă demersuri reunite pentru rezolvarea situaţiei de la „Mavromati”, însă a dat vina şi pe preşedintele CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, care ar fi tratat politic problema şi n-ar fi putut accepta că un parlamentar social-democrat contribuie la soluţionarea problemei de la o unitate din subordinea Consiliului Judeţean pe care îl conduce.
(S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Surprize, surprize: Guvernul, un fel de Andreea Marin alocă bani înainte de alegeri - AFLĂ pentru ce