Revenit prin judeţ, preşedintele PSD Botoşani a participat sâmbătă dimineaţă la conferinţa de alegeri a Organizaţiei Municipale de Femei a partidului. În afara unui apel către membre de a-l sprijini pe primarul Ovidiu Portariuc, deputatul a anunţat o mare surpriză.
El a refuzat însă să precizeze atât în timpul alocuţiunii, cât şi după ce a plecat, despre ce este vorba, limitându-se doar în a spune că ar fi o problemă de ordin administrativ.
„Am o veste bună pentru noi botoşănenii, dar nu v-o dau, e o surpriză mare, mare de tot, în care mulţi duşmani sau prieteni sau mai puţin prieteni au zis că nu o rezolvăm. Îmi permit rezerva aceasta, ca această veste mare pentru noi locuitorii judeţului Botoşani să o fac după ce am toate datele problemei şi să o comunicăm aşa cum trebuie. Să le arătăm oamenilor că suntem oameni serioşi ai PSD, că atunci când promitem ne ţinem de cuvânt”, a afirmat
Andrei Dolineaschi.
Neoficial, ar fi vorba de lucrările la
drumul Botoşani – Suceava promise conducătorilor auto şi nu numai lor în campaniile electorale de anul trecut. Cert este că vestea pe care a ţinut-o secret l-a bucurat atât de tare pe liderul social-democrat încât, după ce a ieşit de la şedinţa femeilor din
PSD Botoşani, a încercat pe hol câteva figuri de dans.
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
FAZA ZILEI : Şeful PSD scoate banii pentru drumuri de la el din… portofel FOTOGALERIE