Doliul național adoptat prin act normativ de către Guvern pentru zilele de 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie este respectat parțial la Botoșani. În Piața Revoluției Drapelul Național a fost coborât în bernă încă de sâmbătă, atât în fața Primăriei, cât și a Palatului Administrativ.
Nu același lucru s-a întâmplat însă și la sediile formațiunilor politice din Botoșani. La PSD tricolorul era arborat alături de steagul partidului, ca în oricare altă zi obișnuită. Iar același lucru era valabil și pentru filiala PNL din strada Teatrului, acolo unde își are sediul organizația județeană a noului partid liberal, precum și în Maxim Gorki, unde funcționează organizația municipală. Guvernul a trimis sâmbătă un comunicat în care se menționează că, ”în zilele de doliu național, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul României în bernă va fi arborat la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ și de cultură, misiunilor diplomatice ale României, lapunctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiunile ce navighează sub pavilion românesc. Aceeași obligație revine, potrivit legii, și persoanelor fizice dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință”.
La Casa Armatei, alături de tricolor a fost așezată o panglică neagră pentru se marca dolul național decretat de Executiv. De asemenea, la intrările în Precfectură și Consiliul Județean Botoșani s-au coborât în bernă chiar și steagurile Uniunii Europene. (S.B.)
CITEȘTE ȘI:
Marșul Tricolorului amânat în semn de solidaritate după TRAGEDIA din București
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024