Este doliu din nou în învățământul botoșănean.
Doina Naiman, o apreciată educatoare din Botoșani, a plecat la ceruri. Iubea copiii și își făcea meseria cu pasiune.
Trista veste a fost anunțată pe rețelele de socializare acolo unde sunt deja transmise mesaje de condoleanțe.
„I-am învățat unica fetiță, pe Laura, în primele serii. Niște părinți extraordinari! Doamna era de o finețe și de o bunătate rar întâlnite. Ani de zile a avut grijă de soțul bolnav, care orbise de la un diabet agresiv. Ii vedeai seara la plimbare, prin oraș. M-am întâlnit cu ea si cu Laura înaintea pandemiei. Sotul murise, doamna se pensionase si a plecat cu familia Laurei în Italia, ca să aibă grijă de nepoțică. Când ne-am întâlnit noi veniseră cu gând să rămână aici, dar pentru că tinerii nu au găsit servicii pe măsura pregătirii lor, au plecat înapoi în Italia”,
povestește Florentina Dănilă
„Dumnezeu să o ierte! O colegă bună, blândă care iubea copiii și meseria de educatoare. Odihnă veșnică!”, este un alt mesaj transmis
Înmormântarea este programată pentru marți, 15 noiembrie, la Cimitirul Eternitatea.
Dumnezeu să o odihnească-n pace!
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Compania de apă a comandat asfalt rece pentru zecile de gropi din oraș
Gabriela Erdic
Jan 22, 2025
Declarația zilei 22 ianuarie 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Gabriela Erdic
Jan 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile