A lăsat în urmă generații întregi de elevi, oameni pe care i-a modelat cu răbdare, cu dragoste, dar și cu o uriașă știință de carte.
Profesorul Constantin Cojocaru nu a fost doar un simplu profesor. A fost un dascăl neobosit, care nu a renunțat niciodată la marea sa dragoste pentru istorie. Foștii elevi păstrează și astăzi în suflet frumusețea orelor petrecute în preajma profesorului.
Ora de istorie! "Istoria este o poveste" și ce poveste! Veșnică recunoștință, Domnule prof. Constantin Cojocaru! Drum lin, spre îngeri!,
este mesajul transmis de unul dintre foștii elevi
Pe 19 mai ar fi împlinit 83 de ani. Născut în Zamostea Sucevei, unde a urmat clasele gimnaziale, Constantin Cojocaru a fost apoi elev al Liceului ”Gr. Ghica” din Dorohoi. De aici a plecat pe drumul fascinant al istoriei.
Cariera didactică a început în 1960, lângă Săveni (la Drăgușeni), mai întâi ca profesor suplinitor. Cinci ani mai târziu se înființa Muzeul de Arheologie din Săveni, al cărei director avea să fie, în perioada 1967-1968.
Ca profesor de istorie, a petrecut nu mai puțin de 35 de ani la Liceul ”Mihai Ciudă” din orașul Săveni.
În anul 1995 înființează Societatea Culturală ”Frații Ciucă”.
În 1996 publică lucrarea ”De-a lungul anilor: Dascăli și elevi”, un istoric al învățământului public din Săveni. Sub semnătura prof. Constantin Cojocaru apare și cartea ”Județul Botoșani – structuri administrativ-teritoriale”.
În anul 2002 a ieșit la pensie, pentru ca din 2004 să se stabilească în municipiul Botoșani. Nu pentru a se odihni, ci pentru a începe o nouă activitate de documentare, de studiu și de cercetare.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024