Astăzi, 18 iunie 2023, este zi de la doliu la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
Profesorul Nicolae Ursulescu a decedat în această dimineață la vârsta de 80 de ani, scrie bzi.ro
„Astăzi dimineață, după o lungă suferință, ne-a părăsit, spre a face arheologie cu îngerii, dl. Profesor Nicolae Ursulescu (4 aprilie 1943 – 18 iunie 2023). Dumnezeu să-l ierte!”,
a transmis conf. univ. dr. Vasile Cotiugă, Facultatea de Istorie, UAIC Iaşi.
Prof. Nicolae Ursulescu a fost unul dintre cei mai cunoscuți profesori ai celei mai vechi instituţii de învăţământ superior moderne din întreaga Românie, Alexandru Ioan Cuza – UAIC din Iaşi şi reputat arheolog pe plan naţional şi internaţional.
A fost o figură de marcă a Facultăţii de Istorie din Capitala Moldovei, format şi coordonat de marele Mircea Petrescu – Dâmboviţa acesta a avut în spate o carieră impresionantă şi o activitate ştiinţifică şi de cercetare vastă şi de excepţie, fiind membru a numeroase foruri de specialitate.
A fost implicat în studierea marii culturi şi civilizaţii preistorice Cucuteni, a civilizaţiei tracilor, a format generaţii întregi de studenţi şi de viitori istorici, fiind implicat activ şi cu succes în promovarea trecutului şi a valorilor naţionale
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024