Un talentat om de presă a părăsit această lume. Avea 40 de ani. În urma lui au rămas o soție și doi copii minori.
Comunitatea jurnaliștilor din Suceava a fost luată pe neașteptate, aflând că talentatul cameraman Ticu Dolenschi, om de presă cu multă experiență, a decis să părăsească această lume.
”Motivele deciziei sale nu ne vor fi cunoscute, poate că familia îndurerată – Ticu Dolinschi a lăsat în urmă o soție și doi copii – știe ce l-a îndemnat să pornească pe acest drum fără întoarcere”, scrie suceava-smartpress.ro.
A fost găsit mort în podul blocului în care locuia, de un coleg de breaslă.
”Se vorbește despre depresie, și numai cu câteva zile în urmă știrea morții nepotrivite a unei tinere jurnaliste din București a fost adusă la cunoștința publicului într-un context asemănător”, mai scriu jurnaliștii suceveni
Acum un an și jumătate, un alt jurnalist sucevean, Florin Rusu, și-a pus capăt zilelor la 38 de ani, vârstă apropiată de cea a lui Ticu Dolenschi.
”Acestea sunt semne că meseria de jurnalist, cu puține excepții, nu este nici cea mai bănoasă, nici cea mai aducătoare de satisfacții profesionale dintre meseriile posibile. Cei care pătruns în această breaslă și își fac treaba sârguincios, par a fi cu mult mai expuși decât ceilalți practicanți ai profesiilor liberale, chiar și decât salariații bugetari. Dumnezeu să îl ierte!”, transmit colegii de breaslă.
”Suceava l-a pierdut pe Ticu. Un om, pe cât de fain, pe atât de greu de citit… Un om de care mă leagă multe amintiri, majoritatea conectate la meseriile noastre. Un om pe care îl cunosc cu mult înainte de a fi prezentat publicului drept „Nea Ticu”… Un „Nea Ticu” pentru care, de altfel, vreau să-l felicit pe Mihai Chira. Acest „Nea Ticu”, pe care l-am auzit preluat și perpetuat de public, este un omagiu adus celor care se află în spatele camerelor de luat vederi. Celor care duc de multe ori greul „facerii” unei emisiuni proiectate pe micile ecrane, și din rândul cărora făcea parte și Ticu”, a scris la aflarea veștii Alin Găleată, purtător de cuvânt în cadrul ISU Suceava.
Pierderea lui Ticu e o veste tristă pentru toți jurnaliștii, dar nu doar pentru ei, mai spune purtătorul de cuvânt al ISU Suceava...
”...ci pentru întreaga comunitate suceveană. O pierdere inimaginabilă pentru familie și foarte greu de digerat pentru noi ceilalți care l-am cunoscut… Să-L rugăm pe bunul Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace, iar pe Maica Domnului, să dăruiască alinare și putere familiei îndurerate!”, a adăugat Alin Găleată.
Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!
Pregătiri pentru alegerile prezidențiale: Primarii instruiți în ședință
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Urban Serv spală străzile din oraș, s-a stabilit programul - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
„Nebunia măririi”: Final de săptămână cu două spectacole deosebite la Teatrul „Mihai Eminescu”
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Un fenomen astrologic deosebit va avea loc pe 14 martie: Cum se va vedea Luna Sângerie
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Fostul portar al FC Botoșani a ajuns la o echipă care se zbate să supraviețuiască în Liga 2
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile