Plenul conferinţei judeţene a PSD l-a eliminat din cursa pentru preşedinţia organizaţiei pe dorohoianul Ioan Domonco. Secretarul exeuctiv al social-democraţilor botoşăneni a relatat sălii că acesta a vrut să fie prim ministru, preşedintele naţional al partidului, că a dat în judecată formaţiunea, iar Victor Ponta a cerut sălii să se pronunţe în legătură cu candidatura acestuia. Cu o largă majoritate, prin ridicare de mîini, delegaţii la conferinţă au respins înscrierea lui Domonco în cursa pentru preşedinţia filialei judeţene. „Eu dacă eram în locul vostru nu acceptam înscrierea d-lui”, a spus de la prezidiu Victor Ponta şefilor de la Botoşani, după ce şi-a amintit că Ioan Domonco a criticat organizaţia judeţeană la congresul din februarie. Culmea este că, deoarece buletinele de vot au fost deja tipărite, Domonco apare pe buletinele de vot. Vîzdoagă le-a cerut celor din sală să facă abstracţie de faptul că numele acestuia se află pe buletinele de vot.
La 13:45 a început procesul de vot. Întîi şi-l exercită delegaţii de la comune, cei de la municipiile Botoşani şi Dorohoi fiind programaţi să intre ultimii la cabine.
Pompierii din Botoșani intervin pentru a preveni pericolele provocate de vântul puternic
Ramona Lupu
Mar 13, 2025
OFICIAL: Cele două subprefecte eliberate din funcție și înlocuite cu un tânăr afacerist
Gabriela Erdic
Mar 13, 2025
30 de ani de pușcărie pentru ucigașul Mariei, fetița de la Albești
Gabriela Erdic
Mar 13, 2025
Icoane din argint - Bijuterii spirituale ale credinței ortodoxe
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile