În ultimii 4 ani, în spitalele din România învechite sau degradate, s-au produs zeci de incendii din cauza instalațiilor electrice improvizate, în urma cărora sute de români au avut de suferit, iar zeci chiar și-au pierdut viața.
Pe fondul acestei tragedii continue, senatorul AUR Dorinel Cosma a solicitat încă din 2021 Ministerului Sănătății să vină cu acțiuni imediate și măsuri concrete în vederea preîntâmpinării unor astfel de dezastre.
Ministerul Sănătății, care a binevoit să răspundă la solicitare după mai bine de jumătate de am, susține că în 2021 a fost creat un grup de lucru pentru securitatea la incendiu. Ultimele incendii produse la spitalele din România demonstrează că strategia Grupului rămâne doar pe hârtie.
„În 2021 a fost constituit Grupul tehnic de lucru pentru securitate la incendiu în domeniul sănătății, care are atribuțiile de a elabora strategii sectoriale privind apărarea împotriva incendiilor în domeniul lor de competență și asigură aplicarea acestora. Grupul elaborează ghiduri și reguli de bună practică în scopul prevenirii și reducerii riscurilor de apariție și extindere a unui eventual incendiu, dar și un plan de măsuri pe termen scurt și mediu care vizează creșterea nivelului de securitate la incendiu”, se arată în răspunsul ministerului Sănătății.
Paradoxal, Grupul tehnic menționat de Ministerul Sănătății nu și-a îndeplinit atribuțiile având în vedere ultimul incendiu produs la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași, în urma căruia au fost evacuați 50 de copii și 150 de adulți. Alarma de incendiu a fost dată după ce un muncitor care trebuia să curețe un coș de fum defect, dintr-o clădire aflată în renovare, ar fi pornit greșit ventilatorul și un val de funingine a pătruns în saloane.
În interpelarea inițială, senatorul AUR Dorinel Cosma a solicitat Ministerului Sănătății un plan de lucru privind înlocuirea instalațiilor electrice improvizate, învechite sau degradate care au constituit cauza principală a incendiilor din ultimii 4 ani, pe lângă măsurile concrete în vederea preîntâmpinării unor astfel de tragedii.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024