Antrenorul de la Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a cedat la finalul meciului din etapa a 16-a, după ce a auzit noi reproşuri din partea fanilor. O scenă tensionată s-a petrecut în faţa galeriei gazdelor, iar "neamţul" s-a enervat peste măsură.
Returul Superligii a început cu Oţelul Galaţi - FC Botoşani, în etapa a 16-a, iar echipa lui Liviu Ciobotariu ar fi putut da lovitura, dar golul lui Mitrov a fost anulat.
Cum Oţelul nu a mai câştigat de pe 30 august, nervii au cedat la Galaţi, iar Dorinel Munteanu şi câţiva fani din galerie s-au contrat.
Conform surselor Orange Sport, antrenorul s-a dus amenințător spre peluză şi o ceartă a izbucnit. Un grup s-a format în faţa galeriei, cu Dorinel Munteanu, jucători şi oameni de ordine, care au venit să aplaneze conflictul.
Nervos din cauza a ce a auzit din peluză, Dorinel Munteanu s-a repezit şi a fost ţinut de cei din jur. Principalul a fost dat în spate câțiva metri, pentru a fi îndepărtat din punctul fierbinte.
Pe teren s-a aflat şi un membru al fostei facţiuni Steel Boys Galaţi, care a dialogat cu Dorinel Munteanu. Surescitat, antrenorul a părut că-i reproșează cuvintele care au fost venit dinspre galerie.
La un moment dat, un suporter din peluză i-a strigat: "Hai să ne omorâm aici, dacă vrei", de la doar câțiva metri distanță de antrenorul lui Oțelul Galați.
După ce l-a taxat din nou pe David Maftei, fundașul dreapta care nu l-a ascultat din nou, în Oţelul Galaţi - FC Botoşani, Dorinel Munteanu a vorbit despre suporterii pe care şi-ar dori să-i vadă în număr mai mare pe stadion.
"Am intrat mult în polemica acestor suporteri, în cea a celor care susţin această echipă. Nu mă aşteptam la mai multă lume, pentru că e frig şi suporterii noştri sunt mai comozi. Unii sunt nemulţumiţi de rezultate, unii consideră că aceste rezultate au venit în urma unor valori ale lotului sau finanţări supraevaluate sau poate nu ştiu eu aceste lucruri. Noi, cu ce avem, încercăm să-i readucem la stadion.
Am reuşit, în Liga 3, când am promovat în Liga 2, să fie stadionul plin. De atunci, tot mai puţi sunt. Nemulţumirea le-o accept, dar ăsta e potenţialul nostru la momentul de faţă, potenţialul meu ca antrenor ca s-o menţin, pentru că am început acest retur de campionat regulat cu stângul şi nu voiam aşa. Sunt mult lucruri care se bat cap în cap, dar nu mai vreau să comentez despre suporteri, despre galerie. Dacă doresc să vină la stadion, bine. Dacă nu, noi tot ne facem treaba", a declarat Dorinel Munteanu.
Partida dintre Oțelul Galați și FC Botoșani s-a terminat cu scorul de 0-0.
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Comercianții nu mai trebuie să emită bon fiscal pentru plățile cu cardul, decât la cerere
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile