Promisiunile făcute săptămîna trecută la Dorohoi de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului încep să se materializeze. La prima venirea a Elenei Udrea în municipiu, primarul a informat-o despre faptul că în cadrul Programului Operaţional Regional are depus un megaproiect de 7 milioane euro tocmai din primăvara anului 2009, care ar fi blocat chiar la nivelul ministerului pe care ea îl conduce. Atunci oficialul ministerial a promis deblocarea acestuia, lucru care începe să se întîmple.
Astfel, Primăria Dorohoi a primit de la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, solicitarea să revizuiască şi să completeze anumite date şi cifre la proiectele cu finanţare europeană. Solicitarea ADRNE de revizuire şi completare a documentaţiilor este interpretată de specialiştii municipalităţii ca o confirmare a primirii finanţării ce va avea loc, posibil o parte până la finele anului şi cu siguranţă anul viitor. Conform celor două adrese primite de la ADR, pentru proiectul
„Reabilitarea şi modernizarea clădirii destinate furnizării serviciilor sociale”, revizuirea cererii de finanţare trebuie trimisă de municipalitate până la data de 19 iulie 2010 în timp ce completarea documentaţiei privind planul integrat de dezvoltare urbană
„Reabilitare şi modernizare urbană în municipiul Dorohoi”, trebuie trimisă până în luna decembrie a acestui an. Prin acest din urmă proiect, printre altele la Dorohoi se vor putea reabilita 22 de kilometri de străzi, amenajarea de parcări, modernizarea trotuarelor precum şi reabilitarea reţelelor de canalizare şi extinderea celor de apă. Săptămîna trecută primarul Dorin Alexandrescu a declarat că a obţinut promisiunea fermă a Elenei Udrea pentru urgentarea acordării finanţării.