Un bărbat de 27 de ani, tată a doi copii, a murit pe loc miercuri într-un accident de muncă. Potrivit inspectorilor Inspectoratului Teritorial de Muncă, totul s-a petrecut în timp ce victima încerca să repare o bandă transportoare la balastiera din Cândeşti, exploatată de o societate din Dorohoi. Bărbatul decedat avea o vechime la locul de muncă de doar 24 de zile.
Viorel Cătălin Calancea, lucrător în cadrul SC Traserbus SRL Dorohoi, participa la repararea benzii transportoare din depozitul de agregate al balastierei Cândeşti, aflată pe malul râului Siret, în comuna Cândeşti. La ora 15:00, Viorel Cătălin Calancea, împreună cu alt coleg, au urcat în cupa unui încărcător frontal condus de Florin Cozmâncă. Cei doi au fost ridicaţi circa 4m înalţime, la nivelul tamburului de antrenare a benzii transportoare, unde urmau să execute operaţia de înlocuire a covorului de cauciuc uzat. În momentul poziţionării cupei în raport cu structura metalică a benzii transportoare, victima a fost prinsă şi strivită între cupa transportorului frontal şi tamburul benzii transportoare. Decesul s-a produs la locul accidentului. Cercetarea evenimentului este efectuată de către inspectorii din cadrul Serviciului de Securitate şi Sănătate în Muncă.