Florin Carp are 45 de ani și s-a născut în Dorohoi, judeţul Botoşani, a urmat cursurile unei Facultăţii de Drept, în Bucureşti, dar nu a profesat niciodată în acest domeniu. A lucrat, în schimb, în vânzări până în anul 2010, când a decis să facă o schimbare şi a plecat în Spania, unde a transformat o pasiune din copilărie într-un job care îi umple sufletul de fericire în fiecare zi.
A fost un elev norocos pentru că în clasa a III-a s-a întâlnit cu Gheorghe Adăscăliţei, un dascăl talentat care i-a insuflat pasiunea pentru munte. Profesorul obişnuia să îşi plimbe elevii prin munţii Călimani, Suhard, Rarău şi Rodnei. Excursiile se făceau doar cu rucsacul în spate timp de două săptămâni. Nu era uşor, recunoaşte Florin, pentru că rucsacul cântărea aproximativ 15 kilograme.
„Era un cort care cântărea cinci kilograme, salteaua pe care dormeam avea trei kilograme, nu era izoprenul din ziua de astăzi. Suferi când urci pe munte, dar când ajungi sus şi vezi tot ce este în jurul tău, îţi trece tot. Când eram copil sufeream, prindeam câte o zi cu ploaie, noroi, frig, dar îmi plăcea. Am fost singurul copil care repeta treaba asta“, a spus Florin pentru Adevărul, care s-a mutat la Suceava în anul 2007 şi s-a îndrăgostit iremediabil de munţii Bucovinei.
A urmat cursurile unei Facultăţi de Drept din Bucureşti, dar nu a profesat niciodată în acest domeniu. A lucrat în vânzări la două multinaţionale. S-a stabilt într-un sat din Pirinei. În 2010, tânărul şi-a dat seama că are nevoie de o schimbare, aşa că a luat legătura cu sora lui care locuia în Spania şi s-a mutat în satul Bielsa, o aşezare cu 340 de locuitori, din Pirinei, care înfloreşte în fiecare an în timpul sezonului turistic. În sat sunt numeroase hoteluri, zona fiind atractivă pentru că se află în munţii Pirinei, mai exact în apropierea celui mai vechi parc naţional din Spania, „Ordesa y Monte Perdido“.
În Bielsa, Florin a lucrat mai întâi la recepţia unui hotel. El a povestit pentru Adevărul că s-a adaptat repede, a învăţat limba într-un timp scurt şi s-a împrietenit cu localnicii. La început a fost privit cu scepticism inclusiv de primarul micului sat, dar, în stilul caracteristic, în timp a reuşit să îi cucerească pe toţi.
„Dacă acum zece ani mă întâlneam cu primarul din sat şi îi dădeam «bună ziua» şi se uita ciudat la mine, acum când mă vede mă invită la o bere“, a spus Florin Carp.
Florin nu s-a putut abţine şi atunci când avea un pic de tip liber urca pe munţi. S-a lăsat vrăjit de frumuseţea Pirineilor. Nu s-a pornit niciodată nepregătit la drum, drept dovadă, nici nu a avut probleme de orientare. Pentru că devenise deja săteanul care oferea informaţii cu privire la traseele montane, Florin a decis să obţină atestatul de ghid şi să îşi transforme pasiunea într-un job. Nu pleacă niciodată pe traseu fără să îşi pună în rucsac tricolorul României. Aşa a ajuns drapelul ţării noastre pe principalele vârfuri din Pirinei, cărat în spate pe cărări mai mult sau mai puţin anevoioase.
„De exemplu, un traseu pentru un vârf, care se numeste La Munia. Plec dimineaţa la 5 dintr-un sat care se numeşte Parzan, şi după ce străbat un drum forestier cu maşina în jur de 40 de minute, încep ascensiunea. În rucsac am casca, colţari şi piolet, daca este zapadă, dacă nu, nu. Traseul are 1.200 m, diferenţa de nivel pozitivă. În ritm normal se parcurge în trei ore, deci pe la ora 9.00 sunt la 3.133 m altitudine“, a relatat ghidul.
În fiecare an revine în România și cunoaşte și toate traseele de pe Rarău, fiind însă dezamăgit de faptul că unii români, lasă gunoiul pe munte.
„La noi nu prea exista cultura muntelui. Dacă este şosea, omul nostru urcă până în vârful muntelui pentru un grătar. Nu mai spun ce lasă în urma lui. Bine, sunt unii care urcă pe jos, 7-8 ore, dorm în refugii, iar la plecare sparg uşa şi geamurile. N-am să-i înţeleg niciodată pe oamenii ăştia. Părerea mea este că în România încă nu trebuie făcute şosele până în creierii munţilor. Nu suntem pregătiţi“, opinează Florin Carp.
Cu bune şi cu rele lui Florin îi este atât de dragă ţara natală, încât a început să îi convingă şi pe spanioli să o viziteze. El organizează vacanţe în Bucovina pentru spanioli. A avut deja câteva grupuri, iar turiştii au fost foarte încântaţi de frumuseţea mănăstirilor UNESCO, dar şi de gustul bucatelor pregătite în gospodărie.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tragedie în Ajunul Crăciunului: Casa unei familii din județ, mistuită de foc
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Garda de Mediu Botoșani la final de an: Sute de controale și amenzi uriașe pentru nereguli ecologice
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile