Aproximativ 300 de persoane l-au condus miercuri pe ultimul drum pe Ciprian Vrăjitoriu, bărbatul de 31 de ani care a încetat din viaţă după ce a căzut de pe acoperişul unui bloc din Dorohoi din cauza rafalelor puternice de vânt. Cortegiul funerar a pornit de la domiciliul familiei de pe strada colonel Vasiliu, în jurul orei 12.
Oameni impresionaţi de tragedie
Conform
RealitateaDorohoiană.ro, alături de membrii familiei, prieteni din tot oraşul şi vecini, la înmormântare au fost prezenţi şi membrii echipei de fotbal FCM Dorohoi, unde Ciprian a activat ani de zile. Chipuri împietrite, durere mută şi revoltă împotriva sorţii, asta a fost atitudinea celor care l-au condus pe ultimul drum pe Ciprian Vrăjitoriu, bărbatul de 31 de ani care a murit sîmbătă într-un mod atât de tragic şi neobişnuit în acelaşi timp. În drum spre cimitirul din cartier, cortegiul a fost întâmpinat de zeci de oameni care transmiteau condoleanţe membrilor familiei şi izbucneau în lacrimi, impresionaţi de tragedia în urma căreia, au rămas orfane de tată două fetiţe. Oamenii îşi îndreptau revolta şi făceau acuzaţii împotriva celor care, în opinia lor se fac vinovaţi de tragedie.
„Cine l-a chemat să repare acoperişul blocului pe vântul care era atunci, acela este vinovat de moartea lui Ciprian. Ar trebui să-l aibă pe conştiinţă, au rămas două fetiţe orfane de tată” a spus printre lacrimi o
apropiată a familiei.
„Au rămas doi copii fără tată”
Printre cei ce l-au condus pe Ciprian pe ultimul drum au fost şi colegii de la FCM Dorohoi, care au purtat zecile de coroane funerare. Vizibil afectat tehnicianul formaţiei a declarat că dincolo de tragedia familiei, moartea lui Ciprian a afectat şi echipa.
„Orice pierdere este dureroasă, au rămas doi copii fără tată, îmi este greu să vorbesc. În acest moment dureros, toată echipa este prezentă, suntem alături de familie, inclusiv dl.Victor Mihalache, sponsorul echipei dar şi dl. Şfaiţer, au fost alături de familie. Dumnezeu să-l ierte pe Ciprian”, a spus
Vezpazian Colban, antrenorul echipei FCM Dorohoi.
Anchetă pentru elucidarea accidentului
Reamintim că Ciprian Vrăjitoriu a decedat pe data de 12 februarie după ce a căzut de pe un bloc de pe strada Spiru Haret, fiind împins şi aruncat în gol de rafalele puternice de vânt. El fusese chemat de o persoană din blocul respectiv să reaşeze la locul ei o bucată de tablă din acoperiş, desprinsă de vântul puternic. Ciprian Vrăjitoriu a fost administratorul unei firme de construcţii. După decesul bărbatului, instituţiile abilitate au deschis o anchetă prin care să stabilească dacă în acest caz este vorba de un accident de muncă.