Filarmonica de Stat Botoșani a susținut vineri seară probabil spectacolul cel mai ieșit din tipare. Muzicienii nu au făcut-o singuri, ci alături de Doru Octavian Dumitru.
Concertul a început cu coloana sonoră de la ”Star Trek” și a continuat la fel de variat, cu interpretarea unor piese pe cât de diferite, pe atât de celebre, de la ”Memory” - Barbra Streisand și ”Don't cry for me Argentina” - Madonna până la ”My way” - Frank Sinatra și fundalul muzical de la desenele animate ”Pantera roz”.
Și s-ar fi desfășurat fără probleme pe aceleași coordonate dacă pe scenă nu și-ar fi făcut apariția cunoscutul comediant. Acesta a anunțat pe cei 600 de spectatori care au umplut Casa de Cultură a Sindicatelor că tocmai a cumpărat Orchestra Simfonică de la Botoșani. Ca atare, deranjat de coafura în stil afro a dirijorului Iulian Rusu și de faptul că, ”de câte ori dau mâna cu el rămân cu păr în gură”, l-a trimis la frizer și s-a apucat el de dat indicații, de făcut glume și chiar de cântat cu un prosop într-o mână și cu o sticlă de apă în cealaltă, pentru ca spre final să ajungă inclusiv să dirijeze el orchestra. A avut mai multe intrări și ieșiri care au provocat hohote de râs și aplauze furtunoase atât pe scenă, printre muzicieni, cât mai ales în public.
”Vorbim de ani de zile să facem cu Orchestra Simfonică ceva, am zis: ce ar fi să...? Un singur lucru am: am ureche muzicală! În rest n-am nimic, dar ureche muzicală am și am zis să facem altceva decât s-a făcut până acum (...). Formula asta n-a încercat-o nimeni complet, este o formulă să plecați acasă și să spuneți: ce-a fost? N-am înțeles nimic”, a spus la finalul spectacolului Doru Octavian Dumitru.
Și astfel, tot discutând cu impresarul Liviu Sorinel și cu sprijinul conducerii Filarmonicii de Stat Botoșani și a DIOS - Artist Resources România s-a născut ”Simfonia buclucașă”, un spectacol în care s-a râs cu gurile până la urechi.
Dincolo de glume, comediantul a vrut să arate și cât este de greu ca din zeci de instrumente să iasă o armonie muzicală, cerând la un moment dat membrilor orchestrei să și le racordeze în același timp, lucru care a iscat un haos sonor. ”Mai vreți?” a întrebat publicul Doru Octavian Dumitru.
Și pentru că organizatorii și-au propus să facă un concert... gâlcevitor, așa s-a și terminat. Când spectatorii s-au ridicat la final în picioare pentru e pleca, părintele stand-up comedy - ului românesc le-a cerut să se așeze fiindcă s-a pregătit un bis. După ce întreg publicul a luat din nou loc pe scaune și s-a făcut liniște, DOD a anunțat: ”nu avem nici un bis”.
Și gata a fost!
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024