Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bivolari au depistat, în trafic, un cetățean român care conducea un autoturism, deși era în stare de ebrietate.
În data de 4 aprilie 2024, în jurul orei 2:00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bivolari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit, pe raza localității de frontieră Tabăra, pentru control, un autoturism înmatriculat în România, condus de un botoșănean, în vârstă de 23 de ani.
La solicitarea prezentării documentelor, colegii noștri au constatat faptul că tânărul emană o puternică halenă alcoolică, fiind solicitat sprijinul unui echipaj al Poliției Rutiere Iași în vederea testării cu aparatul etilotest. La testare a reieșit o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cu privire la cele constate, tânărul a declarat că deși a consumat băuturi alcoolice în cursul zilei s-a gândit că ar fi potrivit să își viziteze sora.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. N. Oblu” Iași, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
(Foto: zf.ro)
Cornel Șfaițer, așa cum îl vezi o singură dată pe an: în suman și… astrahan
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Anul 2025 vine cu mai multe zile libere
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Ce se întâmplă cu banii românilor la început de an. Anunțul îngrijorător făcut de BNR
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Când revin elevii și preșcolarii la cursuri după vacanța de iarnă: Calendarul anului școlar
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Noi reguli privind achiziţionarea biletelor de tren cu reducerea de student: În ce cazuri se aplică
Redacția Botoșăneanul
Jan 02, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile