Silviu Mănăstire s-a inspirat iar din județul Botoșani pentru o nouă ediție a emisiunii ”Dosar de politician”. L-a luat în colimator pe fostul președinte al PSD Botoșani, Andrei Dolineaschi și pe apropiații acestuia.
”Vorbim azi despre ce și cât s-a furat în guvernarea Ponta. Vă mai amintiți când fostul premier a garantat că va conduce cel mai cinstit cabinet din toate timpurile. Ei bine, Guvernul Ponta n-a fost unul cinstit pentru membrii de partid și pentru oamenii care s-au îmbogățit din afacerile cu statul”, și-a început cunoscutul ziarist de investigații emisiunea.
L-a dat exemplu pe Sebastian Ghiță care a furat la fel ca foștii PDL-iști și mai apoi a trecut la tânărul din Dorohoi.
”Deputatul PSD Andrei Dolineaschi, cel care a deținut funcția de secretar general al PSD este urmărit penal pentru câteva acuzații banale de trafic de influență. L-ar fi ajutat pe un alt PSD-ist, pe baronul Mircea Govor să-și numească oameni la ANAF și Antifraudă. Până aici acuzațiile sunt subțiri însă procurorii urmăresc un alt tip de corupție ce vizează contracte de construcții și lucrări făcute în județele Botoșani și Satu Mare”, spune Silviu Mănăstire.
Lucrurile devin interesante pentru că, mai spune realizatorul de la B1TV, intră în scenă Tehnic Asist, companie patronată de Mirel Vlas, care ar fi prieten cu baronii PSD și care ar fi obținut Zeci de milioane de euro în guvernarea Ponta. 1,1 miliarde de lei ar fi fost toate contractele pentru reabilitări de drumuri în ultimii șase ani, adică 3 milioane de euro.
Mai multe detalii în VIDEO
CITEȘTE: Șmecherul șmecherilor la Dosar de Politician : Fiică de deputat din Botoșani cununată de zmeul de la RA-APPS: VIDEO
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024