Polițiștii botoșăneni au întocmit dosar penal față de trei bărbați, bănuiți că au împușcat mai mulți câini de pe raza localității Cervicești.
Luni, 22 februarie 2016, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – Inspectoratul de Poliție Județean Botoşani i-au identificat pe B.C. de 31 ani, G.I. de 34 de ani şi R.I. de 41 de ani, toţi din comuna Mihai Eminescu, ca fiind principalii bănuiţi de comiterea, în ziua de 19 februarie 2016, a unor infracţiuni la regimul armelor. De asemenea, în sarcina celor trei s-a reţinut şi comiterea unor fapte penale prevăzute de legislaţia privind protecţia animalelor. În fapt, cei trei sunt bănuiţi că în ziua de 19 februarie 2016, ar fi făcut uz de armă, în intravilanul şi extravilanul localităţii Cerviceşti, împuşcând mai mulţi câini hoinari, după care au abandonat cadavrele la faţa locului.
”Cercetările efectuate au stabilit că G.I. şi R.I. sunt posesori legali de arme şi muniţie şi sunt vânători autorizaţi. Faţă de aceştia, poliţiştii au dispus ridicarea armelor de vânătoare şi a muniţiei aferente, în vederea administrării de probatoriu, precum şi în scopul anulării dreptului de deţinere, port şi folosire”, se arată în comunicatul de presă emis în această dimineață de polițiștii botoșăneni.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă, fără drept, uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept şi practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive.
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile