Polițiștii au descoperit mai multe nereguli în urma controlului.
La data de 29 iunie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea, au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 291 B, în comuna Dersca, județul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Ora de vară 2025: CÂND dăm ceasurile înainte cu o oră şi când revenim la ora de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Declarația zilei 20 ianuarie 2025
Oana Sava
Jan 20, 2025
Oana Sava
Jan 20, 2025
Negocieri în capitală: Prefectul parchează în curtea PNL, una dintre subprefecte pleacă acasă
Sergiu Bălășcău
Jan 20, 2025
PĂȚĂNIA unui tânăr pe bulevard, l-a ajutat rapid un jandarm
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile