Ploaie de plângeri electorale la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ). În perioada 27- 29 iulie, în contextul referendumului pentru demiterea preşedintelui României, la IPJ Botoşani au fost înregistrate 25 sesizări privind diverse incidente electorale.
Zece dintre acestea sunt de natură penală, 13 fapte sunt contravenţionale, iar alte două sesizări care au fost declinate către Biroul Electoral Judeţean. În urma verificărilor efectuate, 12 dintre faptele sesizate nu s-au confirmat (7 sesizări penale şi 5 contravenţionale). În schimb, sunt în lucru trei cazuri pentru care s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de. Unul dintre acestea vizează falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la biroul electoral și fals material în înscrisuri oficiale. Altele două au ca obiect împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum. În cele trei cauze penale înregistrate se continuă cercetările, sub supravegherea procurorului, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept reclamate.
VEZI ŞI:
Scandal cu Poliţia, liste paralele în WC şi oameni căraţi la vot în buza oraşului – VIDEO
„Toate sesizările primite au fost atent monitorizate şi instrumentate de reprezentanţii structurilor teritoriale ale MAI, care au depus toate diligenţele necesare pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică pe întreaga durată a desfăşurării referendumului”, a afirmat
Daniela Gheorghiescu, purtătorul de cuvânt al IPJ. De asemenea, şase persoane au fost sancţionate contravenţional pentru comercializarea de băuturi alcoolice în perimetrul secţiilor de votare sau pentru alarmarea falsă a organelor de poliţie, iar în alte două cazuri se efectuează în continuare verificări cu privire la faptele contravenţionale sesizate.
CITEŞTE ŞI:
Flutur : Atât am încercat să facem, să limităm fraudele