Viața unei femei din localitatea Unțeni a fost pusă în pericol vineri la amiază de o simplă insectă. Botoșăneanca a fost înțepată de o albină și a început să se simtă extrem de rău.
O autosanitară a Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) a plecat de urgență către Unțeni după ce familia femeii a sunat la 112. I s-au acordat primele îngrijiri la fața locului însă cum starea sa de sănătate se deteriora de la minut la minut, cadrele de pe ambulanță au solicitat ajutorul unui SMURD cu medic.
Cea de-a doua mașină a pornit de urgență spre Unțeni, iar cele două mașini s-au întâlnit pe traseu, transferul fiind făcut de urgență. Pacienta a fost scoasă pe targă din ambulanța SJA și introdusă în SMURD, rămânând sub supravegherea medicului.
Ea a fost dusă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati. O singură albină a înțepat-o pe botoșăneancă. Nu știa că este alergică. Era conștientă și vorbea cu cadrele medicale.
Ramona Lupu
Jan 09, 2025
Poli Iași și-a luat preparator fizic care a trecut și pe la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 08, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 08, 2025
Jandarmii din Botoșani le mulțumesc public botoșănenilor pentru că au fost cuminți la început de an
Redacția Botoșăneanul
Jan 08, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile