Consiliul Județean Botoșani și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) continuă investițiile pentru modernizarea sistemului de asistență socială.
La sfârșitul anului trecut s-a început construcția a două case de tip familial pentru copii, care vor înlocui unul dintre cele mai vechi centre de plasament, „Sfântul Nicolae” Trușești. Lucrările au avansat, constructorul urmând ca în cel mai scurt timp să înceapă finisajele, astfel încât copiii să se poată muta cât mai repede.
Noile case vor avea nume cu rezonanță de poveste – „Hansel și Gretel”.
„Vrem să oferim copiilor pe care îi avem în asistență cele mai bune condiții și facem toate eforturile ca ei să nu simtă lipsa familiei. Cele două case, care vor avea câte cinci dormitoare, bucătărie, cinci băi și living, vor găzdui 24 de copii”,
a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, adăugând că astfel „copiii se vor putea dezvolta într-o structură de asistență socială apropiată de modelul familial”.
Vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, care are în coordonare Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, susține că la nivelul instituției se pune un mare accent pe latura socială.
„O societate modernă, dincolo de investițiile în infrastructură, presupune și asigurarea condițiilor optime pentru persoanele care au nevoie de sprijinul statului. Asta facem noi prin intermediul DGASPC”,
a declarat Dorin Birta.
Valoarea proiectului este de peste 5,5 milioane lei, 2,5 milioane fiind asigurate din fonduri europene prin programul Regio, un milion de la bugetul de stat, iar restul de două milioane de lei de Consiliul Județean Botoșani.
În cadrul acestui proiect, pe lângă cele două case de tip familial, va mai fi construit un centru de zi, la care vor avea acces și copii din comunitatea locală.î
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Ard câmpurile la Botoșani! Pompierii au stins alte trei incendii
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
„Miros” de Piedone în Botoșani: Activitatea unei brutării suspendată de Protecția Consumatorilor
Gabriela Erdic
Mar 15, 2025
De la laborator la foc: Povestea curajoasă a Alexandrei Carla, pompierul din Botoșani
Andreea Coțovanu
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile