Valul de proteste a lovit din plin instituții publice sau spitale din Botoșani și din toată țara.
Salariații au ieșit în cascadă pe treptele unităților în care își desfășoară activitatea.
Primul protest spontan a avut loc la sediul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani, de la ora 8:30.
Doar că ieșirea funcționarilor din birouri a atras în mod neașteptat și atenția Poliției. Două echipaje au ajuns în zona în care se află această instituție. Din prima autospecială MAI a coborât unul dintre cei doi polițiști și s-a îndreptat către protestatari pentru a-i întreba „ce anume au organizat”.
I s-a răspuns că nu este organizat nimic, în desfășurare fiind un protest spontan, care poate fi considerat un drept legal pentru oricare dintre funcționarii din aparatul de stat.
Întrebarea a venit în fața unui grup de câteva zeci de persoane staționare și cu pancarte în mâini. O imagine din care reieșea destul de clar că este vorba despre o acțiune de protest. Respectivul polițist s-a mai interesat și de intervalul orar al protestului și s-a îndepărtat după întrebările jurnaliștilor privitoare la prezența Poliției la o acțiune care nu necesita autorizare și care se desfășura în liniște, fără să fie tulburată ordinea publică.
Al doilea echipaj ajuns în zonă doar a verificat din mers situația de la sediul DSP, fără să oprească. În schimb, primul echipaj a rămas în apropiere monitorizând grupul de protestatari.
Este pentru prima dată în ultimele două săptămâni când polițiștii sunt trimiși la un protest spontan, în condițiile în care la Casa de Pensii salariații au ieșit pe treptele instituției timp de zece zile consecutiv fără să fie supuși acelorași întrebări.
Aproximativ două săptămâni au protestat și salariații Casei de Asigurări de Sănătate. Tot fără interes din partea Poliției.
Astăzi au urmat acțiuni similare la Spitalul de Recuperare, Spitalul Județean Mavromati, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, Casa Județeană de Pensii și Agenția Județeană de Prestații și Inspecție Socială.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au justificat prezența polițiștilor la protestul de la DSP printr-o preocupare ca această acțiune să fie desfășurată în condiții de siguranță.
Oana Sava
Nov 26, 2024
CLIPUL ZILEI 25 noiembrie 2024: S-a știut în interiorul PNL, Ciucă fără șanse în turul doi
Oana Sava
Nov 25, 2024
Remarcă din sediul PNL: La nivel de Botoșani sunt catastrofali și PSD și AUR, ca oameni – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024