Accidentul rutier a avut loc seara trecută.
Pompierii militari au fost solicitați să intervină în comuna Albești, în urma unui apel primit prin 112.
Apelul anunța producerea unui accident feroviar în apropierea haltei Zlătunoaia, în care a fost implicat trenul Dorohoi - Iași și un autoturism.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și două ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
În autoturism se aflau trei persoane, iar în urma evaluării la fața locului, două dintre acestea au fost preluate pentru a fi transportate la spital (o adolescentă de 16 ani și o tânără de 19 ani).
Din cauza rănilor suferite, pentru tânăra de 19 ani a fost solicitat în întâmpinare echipajul de Terapie Intensiva Mobila SMURD. Șoferul, un tânăr de 23 de ani, a refuzat transportul la spital.
După evaluarea celor 47 de persoane aflate în tren (45 călători, 1 mecanic conductor și șeful de tren), s-a constatat ca niciuna nu a avut de suferit în urma impactului.
Pompierii au intervenit și pentru a preveni pericolul izbucnirii unui incendiu.
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Noi scumpiri la carburanți din 1 ianuarie: Cât vor plăti șoferii în plus
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Top 5 jocuri multiplayer care te conectează cu prietenii
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile