Firme de tâmplărie, cadastru, proiectare
Din anul 2011 de când a fost înfiinţat şi funcţionează pe strada 1 Decembrie, au fost organizate trei etape de recrutare a firmelor. La început au fost cooptate 10 firme, iar în celelalte etape au fost acceptate patru, apoi încă cinci firme, din care una s-a retras. Primele 14 firme incubate au avut norocul să primească sprijinul financiar nerambursabil de
220.000 lei mult mai repede, în timp ce colegii noi încă aşteaptă fondurile de la
Ministerul Economiei.
Firmele din cadrul incubatorului provin din zona de nord- est a ţării judeţele Suceava, Iaşi, Botoşani. Profilul firmelor este de servicii- producţie de exemplu tâmplărie, cadastru, proiectare, instalaţii, alte activităţi de tipărire, organizare de evenimente, centru de recuperare, secretariat-traduceri, construcţii, reparaţii calculatoare, curăţenie şi activităţi de publicitate, fotografie.
Firmă pasibilă de excludere pentru neachitarea datoriilor
Două dintre ele au intrat în atenţia companiei de consultanţă şi sunt pasibile cu excluderea din acest mediu propice de dezvoltare a afacerilor. Una dintre ele nu a achitat taxa de administrare a spaţiului de aproximativ şapte luni, iar cealaltă de când a intrat în posesia banilor nerambursabili nu a desfăşurat nicio activitate în spaţiul destinat afacerii. Proiectul era destinat deschiderii unui after –school, pentru care incubatorul a alocat un spaţiu generos de patru camere, dar în doi ani nu s-a văzut nicio mişcare în clădire, ca să nu mai vorbim de promovarea unui asemenea proiect. Afacerea ar fi fost rentabilă, având în vedere în zonă s-au construit blocurile
ANL pentru tineri, dar deţinătorul afacerii o dată văzut cu banii în buzunar a uitat să-i mai investescă în obiectivul pentru care a câştigat acel sprijin.
„Cel mai probabil vom notifica cele două societăţi cât de curând urmând ca Agenţia Naţională de Administrare Financiară să acţioneze pentru recuperarea sumelor. Pentru că spaţiul este nefolosit de doi ani am considerat oportun întreruperea utilităţilor” a menţionat
Emil Toma, administratorul incubatorului dorohoian.
18 firme sprijinite deocamdată în incubatorul de afaceri
Conform Programului naţional multianual de înființare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri, firmele trebuie să respecte planul de afaceri, să-şi promoveze afacerea, să angajeze personal încă din al doilea an de funcţionare, să achite o taxă de administrare a spaţiului din incubator şi alte obligaţii. Societăţile incubate beneficiază de toate facilităţile birouri dotate cu mobilier,
echipamente IT, utilităţi şi o sumă de 3.000 de lei pentru fiecare firmă alocată pentru servicii. Timp de trei ani firmele sunt sprijinite prin acest program de start în afaceri, iar următorii doi sunt monitorizate. Deşi capacitatea incubatorului este de 24 de firme, deocamdată acesta oferă sprijin pentru 18, iar alte sesiuni pentru selectarea de noi firme nu vor mai fi organizate până când actualele firme nu vor petrece trei ani în cadrul incubatorului.
Mihaela AMARINE
CITEȘTE:
Incubator de Afaceri la Dorohoi inaugurat cu subprefectul Tocariu