Au profit anual de câteva milioane de lei şi administrează adevărate domenii.
Un caz special, unic în România, este liceul din comuna Pomârla, cu peste 3.000 de hectare de pădure în proprietate.
În judeţul Botoşani există două licee de la ţară care reuşesc anual să obţină un profit de câteva milioane de lei. Aceste unităţi de învăţământ administrează adevărate domenii funciare, zootehnice şi silvice. Mai mult, beneficiază de investiţii care le transformă printre cele mai moderne unităţi de învăţământ din ţară.
Un caz aparte îl reprezintă Liceul Tehnologic din Pomârla, cea mai bogată unitate de învăţământ de la ţară din România, în ceea ce priveşte patrimoniul.
În plus, în cel mai scurt timp va beneficia de dotări didactice de top.
Comuna Pomârla este situată în nordul extrem al judeţului Botoşani, chiar la graniţa României cu Ucraina. Este o comună cu o vechime de peste şase sute de ani, fost domeniu al boierilor moldoveni Başotă. La Pomârla funcţionează un Liceu Tehnologic cu peste 350 de elevi, toţi copii veniţi din satele învecinate.
Liceul este moştenirea boierului filantrop Anastasie Başotă, una dintre cele mai importante personalităţi din nordul Moldovei la mijlocul secolului al XIX-lea.
Practic, potrivit Adevărul, este primul liceu particular de la ţară destinat să ofere acces gratuit la învăţământ copiilor de ţăran. Anastasie Başotă a lăsat prin testament liceului sume uriaşe de bani pentru întreţinerea acestor copii, dar şi o proprietate de peste 8.000 de hectare de teren arabil şi 3.000 de hectare de teren forestier plus o superbă clădire care să îi servească drept sediu.
De pe băncile liceului de la Pomârla au ieşit viitori academicieni, ingineri, medici. După ce a rămas fără o parte din patrimoniu după împroprietărire, Liceul din Pomârla a fost aproape marginalizat în anii comunismului. Abia în 1998, autorităţile locale au reuşit să-l reînfiinţeze şi să redobândească o parte din întinsul domeniu. Astăzi, Liceul din Pomârla are peste 1.800 de hectare de teren forestier şi 158 de hectare de teren arabil, plus vechea clădire.
„Liceul avea peste 8.000 de hectare de teren arabil şi 3.000 de hectare de teren forestier. Ca urmare a împroprietăririlor de la Primul Război dar şi a acţiunilor juridice plus regimul comunist, patrimoniul s-a diminuat mult. Noi în anul 1998 am reuşit să înfiinţăm liceul. Ca patrimoniu, s-a putut recupera 1.800 de hectare teren forestier, dar şi 158 de hectare de teren arabil. Suntem unul dintre cele mai bogate licee de la ţară din România, ca patrimoniu”,
Dumitru Chelaru, primarul din Pomârla.
Un alt liceu cu o avere patrimonială importantă şi care efectiv scoate profit anual este Liceul Tehnologic ”Alexandru Vlahuţă” din Şendriceni.
A fost construit la începutul secolului XX, cu sprijinul marilor moşieri din zonă. A funcţionat ca şcoală normală, fiind o adevărată ”fabrică de învăţători”. De pe băncile liceului din Şendriceni au ieşit numeroase personalităţi.
La fel ca liceul din Pomârla, şcoala de la Şendriceni şi-a schimbat profilul odată cu instaurarea comunismului în România. A fost transformată în liceu tehnic, pe scurt, şcoală de tractorişti. După 1990, liceul a trecut prin ample prefaceri ajungând astăzi liceu tehnologic. Este unul dintre cele mai apreciate licee tehnologice, atât cu şcoală profesională cât şi cu profile de liceu tehnologic. Aşa cum arată şi conducerea liceului, profilele sunt armonizate cu nevoile de pe piaţa muncii, fiind realizate şi parteneriate cu agenţi economici pentru practica elevilor.
Liceul se întinde pe o suprafaţă impozantă cu numeroase hale de practică pentru mecanizatori agricoli, mecanică auto, tâmplărie şi instalaţii. Totodată, la Şendriceni au fost amenajate laboratoare de gastronomie, de servire a consumatorilor sau brutărie.
Liceul nu are probleme financiare, în condiţiile în care deţine 50 de hectare de teren şi o fermă de vaci. Pământul este cultivat anual, participând şi elevii care fac practica de mecanizatori agricoli, iar laptele vacilor de la fermă este vândut procesatorilor, Recolta este vândută, iar profitul este important, mai scrie sursa citată.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Drumarii chemați cu utilajele de deszăpezire de șefii județului: NINGE la noapte – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024