Toate persoanele rănite au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Un accident a avut loc sâmbătă, sâmbătă, pe DN 29A Suceava – Dorohoi, în zona localității Adâncata, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două autovehicule.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, a precizat că în urma coliziunii dintre o autoutilitară și un autoturism trei persoane au fost rănite dintre care, una a rămas încarcerată.
El a menționat că victimele sunt transportate la UPU Suceava, iar cea încarcerată este în stare de inconștiență
În zonă au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (B2 + TIM), cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, scrie newsbucovina.ro
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Nouă schemă de FRAUDĂ online: Victimele sunt îndemnate să voteze „în cadrul unui concurs”
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Moruțan, decisiv în Italia: A scos echipa din încurcătură
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Brazilianul Craiovei a ieșit accidentat după un gol de zile mari la Botoșani: A călcat strâmb
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile