Primăria Botoșani este instituția unde s-a înregistrat o solicitare pentru înființarea a două noi supermarketuri.
Lanțul de magazine Profi își propune să se extindă cu două noi puncte de lucru și a început demersurile în acest sens.
”Am primit o solicitare la Primărie din partea companiei Profi de a deschide două noi magazine în municipiul Botoșani, unul pe strada Săvenilor în locul unei foste brutării, care se va desființa iar acolo se va face un magazin Profi”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
În cazul celui de-al doilea supermarket situația se complică întrucât solicitarea este pentru zona centrală a municipiului, extrem de aglomerată.
”La Select vor să facă un magazin numai că aici sunt foarte mari probleme în ceea ce privește locurile de parcare. Este o zonă intens aglomerată, în momentul acesta pe Calea Națională este interzisă parcarea, cea laterală este deja aglomerată. Orice supermarket trebuie să aibă un anumit număr de locuri de parcare, locuri pe care nu văd unde le-ar putea amenaja”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Solicitarea va fi discutată oricum în cadrul comisiei de sistematizare a circulației, pentru ca toate instituțiile să aibă un punct de vedere vis a vis de noul supermarket.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Ștefan Bănică Jr. vine la Botoșani într-un concert extraordinar
Gabriela Erdic
Jan 30, 2025
Sute de elevi s-au întâlnit astăzi cu jandarmii botoșăneni
Oana Sava
Jan 30, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Amendă de 1.000 de lei pentru un botoșănean care și-a renovat apartamentul
Oana Sava
Jan 30, 2025
Polițiștii i-au învățat pe elevii dorohoieni că tăcerea doare
Oana Sava
Jan 30, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile