Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Eduardt Cozminschi, se află în județul Botoșani și, timp de două zile, coordonează un amplu control care este efectuat la nivel național.
Sunt vizate unitățile de alimentație publică și saloanele care au ca specific organizarea de evenimente, cu ocazia începutului primăverii.
Deja, după prima zi de controale, comisarii de la Protecția Consumatorilor coordonați de președintele național au propus suspendarea activității a două restaurante cunoscute din Botoșani.
„Într-adevăr, am închis niște unități aici la Botoșani, chiar nu mi-am propus lucrul acesta, dar am făcut-o în ideea în care urmează niște evenimente în care oamenii ies cu familia, cu prietenii, la restaurant și se trezesc că ajung la spital. Au fost niște antecedente în acest sens și am zis să le prevenim”,
Eduardt Cozminschi, președinte ANPC.
Președintele ANPC s-a referit la un restaurant din localitatea Feldioara, lângă Brașov, unde mai multe persoane au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară după un botez.
În cazul Botoșaniului au fost găsite nereguli la una dintre cele mai frecventate săli de evenimente și la un hotel-restaurant, mai exact deficiențe de la produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat până la condiții igienico-sanitare precare.
Comisarii care au fost în control au lăsat recomandări de închidere a unităților, însă acestea nu sunt cu titlu executoriu. După întocmirea procesului-verbal de constatare, comisarii dispun (sau nu) măsura închiderii pe o anumită perioadă care poate dura și până la 12 luni.
„Dacă am găsit situații grave, i-am închis. Le-am suspendat activitatea. Pot și mâine (astăzi n.r.) să dea drumul dacă aduc un document de distrugere a produselor neconforme găsite acolo. Mai facem un control și dacă este OK, pot să-și continue activitatea. Sincer, îmi pare rău, nu mi-am dorit nicio secundă să fac lucrul acesta. Într-o parte a fost mai grav, condiții igienico-sanitare precare”,
Eduardt Cozminschi, președinte ANPC.
În cazul hotelului restaurant s-ar fi propus spre închidere inclusiv hotelul. În cealaltă parte suspendarea activității.
„I-am chemat cu documentele la Comisariat. O parte i-am chemat mâine, o parte luni. Vom mai avea și mâine (astăzi - n.r.) niște controale de desfășurat. Încercăm măcar pe cei mai cunoscuți și pe cei mai mari să îi parcurgem în această perioadă”,
Eduardt Cozminschi, președinte ANPC.
Reprezentanții ANPC evită să facă publice numele localurilor găsite cu nereguli întrucât, așa cum președintele ANPC declară, acestea pot fi remediate chiar la sfârșitul acestei săptămâni.
Acesta a declarat că la finalul controalelor va organiza și o conferință de presă pentru anunțarea tuturor neregulilor care au fost depistate în unitățile de alimentație publică. Eduardt Cozminschi se află la Botoșani cu membri din corpul de control și unul dintre directorii generali.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FC Botoșani reia campionatul cu o echipă „grea”: Din păcate nu ne putem alege adversarii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Leo Grozavu a semnat cu FC Botoșani un contract pe doi ani și jumătate – VIDEO cu primele declarații
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile