Pe 29 octombrie Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a decis închiderea restaurantelor, cafenelelor, cinematografelor, sălilor de spectacole și a celor de noroc din municipiul Botoșani. Măsura a fost adoptată atunci ca urmare a depășirii pragului de 3 îmbolnăviri la mia de locuitori.
În esență, CJSU a aplicat legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 cu modificările și completările ulterioare, prin Hotărârea de Guvern nr. 856/14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.
Actele normative menționate prevăd deciziile pe care CJSU trebuie să le ia atunci când se ating anumite praguri de infectare cu Covid.
Marea problemă a fost că la acea dată membrii CJSU Botoșani au aprobat practic ”din birou” intrarea în ”scenariul roșu”, chiar dacă inclusiv datele care la care aveau acces arătau cu totul altceva.
Mai exact, la acea dată 9 focare din 10 erau la unități ale statului, iar al zecelea la o echipă de tineret a FC Botoșani.
Așadar, nu exista vreun focar la un restaurant, cinematograf, la vreo cafenea ori sală de jocuri.
Botoșăneanul a semnalat încă de la acea dată faptul că măsura de închidere a acestor unități este nejustificată prin prisma focarelor inexistente și că, atât timp cât se acționează după principiul ”focarele sunt la unitățile statului, dar noi le închidem pe cele din privat”, șansele de diminuare a incidenței bolii sunt practic inexistente.
Amintita hotărâre a CJSU s-a aplicat încă de a doua zi, fără a se acorda antreprenorilor din domeniu timp pentru a se replia. Astăzi se împlinesc exact două săptămâni și, potrivit normelor în vigoare la acea dată, măsura ar fi trebuit rediscutată în CJSU pentru a se vedea dacă, în funcție de evoluția bolii, se mențin sau nu închise unitățile HoReCa plus cinematografele, sălile de spectacole și restaurantele.
Ei bine, ce s-a întâmplat după adoptarea deciziei de închidere? Dacă pe 29 octombrie rata de infectare era de 3,11 la mia de locuitori, pe 12 noiembrie a ajuns la 5,80, adică aproape s-a dublat, ceea ce dovedește din nou ce spuneam la acea dată și anume faptul că măsura închiderii unităților din categoriile menționate a fost una inoportună atât timp cât acolo nu se înregistra vreun focar de coronavirus.
La 6,00 se poate decide intrarea în carantină a municipiului Botoșani.
La întrebările adresate de Botoșăneanul, prefectul a lăsat să se înțeleagă faptul că măsurile au fost bune, dar că aplicarea lor a lăsat de dorit.
”Ideea este următoarea: unde au fost luate măsuri și s-au respectat s-au văzut rezultate. Dorohoiul este sub 3 la mie. Și nu numai Dorohoiul. Într-adevăr, este nedrept pentru localitățile care au indice de infectare scăzut să se aplice asemenea măsuri, dar avem o Hotărâre de Guvern pe care trebuie să o respectăm și trebuie să le respectăm pentru că majoritatea locuitorilor din acele comune vin în Botoșani. Vin la piață, vin la marketuri, vin la hipermarketuri. Într-adevăr, nu vin la restaurante”,
Dan Nechifor, prefect.
În calitatea sa de președinte al CJSU Botoșani, acesta a explicat că atunci organismul pe care îl conduce nu a făcut altceva decât să aplice un act normativ, având obligația legală de a întreprinde măsura respectivă.
”Am avut urcări, suișuri, coborâșuri, am adus forțe din tot județul tocmai pentru... nu neapărat pentru a înăspri, cât pentru ca să învățăm oamenii să poarte mască și să respecte măsurile. A fost o coborâre în municipiul Botoșani, dar să ținem cont că suntem în anotimpul rece și în anotimpul rece se întâmplă ce se întâmplă. Nu sunt medic să spun, să știu exact. Nici acum, nici cei mai mari specialiști nu au reușit să se pronunțe cum se transmite”,
Dan Nechifor, prefect.
Membrii CJSU scapă însă de o analiză penibilă, în care practic ar fi trebuit să recunoască faptul că decizia pe care au luat-o nu a avut vreun efect pentru că, pur și simplu, focarele de Covid erau în alte locuri.
Și aceasta deoarece Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a hotărât joia trecută închiderea HoReCa, dar și a școlilor, pe întreg teritoriul României astfel încât CJSU nu le mai poate deschide nici dacă ar dori să o facă.
Pentru că veni vorba de cifre trebuie să precizăm și o altă ciudățenie statistică. În ziua în care CJSU a hotărât intrarea în scenariul roșu, iar Botoșani avea rata de 3,11, Direcția de Sănătate Publică raporta 10 focare în municipiu.
La două săptămâni de atunci, când rata a ajuns la 5,80, DSP raportează zero focare.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapelor XX și XXI: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024