Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani vă invită în acest sfârșit de săptămână la spectacolele „La Academie”, de Alexandra Felseghi, și „Eroine”, după Publius Ovidius Naso, ambele spectacole regizate de Andrei Măjeri.
Sâmbătă, 18 martie, de la ora 18.00, Teatrul „Mihai Eminescu” vă invită la spectacolul „La Academie”, de Alexandra Felseghi, regizat de Andrei Măjeri.
Scenografia spectacolului este semnată de Adrian Balcău, coregrafia de Victoria Bucun, iar sound-design-ul de Adrian Piciorea. Din distribuția spectacolului fac parte: Gina Patrașcu-Zamfirache, Dana Bucătaru, Crenola Muncaciu, Cezar Amitroaei, Ioan Crețescu, Răzvan Amitroaei, Gheorghe Frunză, Sorin Ciofu, Radu Dragoș și elevii Ionuț Crețu, Matei Său.
„La Academie este prima mea abordare a ceea ce se cheamă «teatru popular», un tribut adus mediului rural românesc, căruia îi aparțin și de la care mă revendic. Am lăsat toți porii deschiși către durerea celor care urlă din spatele unui mare râs, a unor grimase exprimate prin ludic și grotesc. Pociți, sleiți de forțe și adunați de spate, de munci, de abandon și bătrânețe, ei reușesc să-și descrețească frunțile, organizându-și propriile bucurii, imaginându-și libertăți și înșfăcându-și soarta chiar de gât. Ei sunt puternici, mândri și frumoși. Sunt liberi. Spectacolul nostru poate fi receptat ca o comedie pastorală, agrestă, bucolică, câmpenească, rustică sau rurală… Pe scurt, cu țărani. Dar poate fi și, totodată, răsturnat spre o tragedie în desfășurare. Spre un iminent cataclism”,
Andrei Măjeri, regizor
Durata spectacolului: 1 h 50 min. (fără pauză)
Duminică, 19 martie, de la ora 18.00, publicul este așteptat la spectacolul ”Eroine”, după Publius Ovidius Naso.
Regia artistică, scenografia și ilustrația muzicală îi aparțin lui Andrei Măjeri, coregrafia este semnată de Victoria Bucun, iar din distribuție fac parte actrițele: Lorena Luchian, Crenola Muncaciu, Dana Bucătaru, Lenuș Moraru, Ella Nistor, Lidia Uja, Silvia Luca, Irina Mititelu și Gina Pătrașcu-Zamfirache.
Despre spectacol, regizorul Andrei Măjeri a spus:
„În noiembrie 2019, am descoperit, într-o librărie din Valencia, Eroinele poetului Ovidius. O colecție de scrisori de dragoste ale unor figuri feminine mitologice către bărbații lor, „eroii”. Doi ani și jumătate mai târziu, la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, întâlnesc grupul perfect de actrițe pentru a pune în scenă, pentru prima oară în cariera mea, genul epistolar. Dar, mai ales, pentru a vorbi despre rănile iubirilor nedrepte.
Într-un echipaj de 8+1, umăr la umăr, una lângă alta, ele își spun poveștile de iubire, chestionându-le, pe parcurs, dintr-o perspectivă critică. Spectacolul „Eroine” propune întreruperea unui parcurs nefast al istoriei dominante și al patriarhatului internalizat. Cele nouă eroine aruncă năvodul surorității peste cât mai multe alte eroine.
Putem chestiona memoria culturală, doar punând-o în dialog cu schimbările societale. În barca noastră, interogăm capacitatea unei femei de a trăi miza alteia. Vorbim despre regenerare, demnitate, refuz selectiv, empatie, politicile corpului, destin social și măsura în care ne definim prin persoana iubită. Unde? În larg, într-un spațiu securizant, acolo unde eroinele pot spune: Te văd, sora mea!”
Spectacolul se desfășoară cu publicul pe scenă, iar numărul de locuri este limitat la 52. Accesul în sală se face la ora 18.00.
Preț bilet - 36 lei; 18 lei – elevi, studenți, pensionari.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024