Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” Ioan Cobâlă, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean (CJ) Botoșani, deschide stagiunea 2024 - 2025 în zilele de 13 și 14 septembrie cu Festivalul Național de Folclor „Ioan Cobâlă”- ediția III.
Festivalul va fi un context de dialog cultural și artistic în care ansamblurile folclorice profesioniste din Romania alături de Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” Ioan Cobâlă și publicul spectator se vor regăsi în valorile culturale exprimate de artiști.
Pentru prima dată la Botoșani, în data de 13 septembrie 2024, ora 17:30, pe Pietonalul Unirii va evolua Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” al Consiliului Județean Iași – dirijor Dumitru Lucaci, manager- coregraf Petre Șușu și Ansamblul de Dansuri Populare Românești „Rapsozii Siretului” din Pașcani – coregraf Alexandru Gâmbuță.
Vor susține recitaluri: Mariana Ionescu Căpitănescu (Oltenia) , Liviu și Antonela Ferche Buțiu (Bihor), Nadia Duluman (Moldova).
În aceeași seară Orchestra Populară ,,Rapsozii Botoșanilor” Ioan Cobâlă va susține un program artistic în cadrul festivalului alături de soliștii vocali și instrumentiști: Alina Huțu, Constantin Petrescu, Loredana Călin, Amalia Șarpe, Alexandru Hrițcu (vioară), Ionuț Scripcariu (trompetă), Alexandru Todirel Marin (clarinet) și Teodor Gireadă (instrumente populare) – conducerea muzicală și dirijor Ion Oloieru.
În data de 14 septembrie 2024, ora 17:30, pe Pietonalul Unirii va evolua Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava – dirijor Mihai Cotos, coregraf – George Palaniuc, manager - Sorin Filip.
Vor susține recitaluri artiștii: Ioana Căpraru (Republica Moldova), Cristian Fodor (Ardeal), Ilie Dură (Sibiu).
Alături de Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” Ioan Cobâlă vor urca pe scenă soliștii vocali și instrumentiști: Alina Huțu, Loredana Călin, Constantin Petrescu, Anastasia Ailoaie, Mitică Ștefan (instrumente populare), Oleg Sacaliuc (vioară) și Patrik Petrescu (vioară).
Conducerea muzicală și dirijor – Ion Oloieru.
Cele două seri de festival vor fi prezentate de Mihela Zâna Bârsan, inițiatoarea proiectului „Zece pentru folclor”.
„Invităm în prag de toamnă pe toți cei care iubiți cântecul popular și folclorul românesc autentic, să fiți alături de noi la Festivalul Național de Folclor ,,Ioan Cobâlă”- ediția III!”, au transmis organizatorii evenimentului.
Unii dintre rușii cu domicilii false la Botoșani ar fi fost agenți sub acoperire în Occident
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Filmul „Vis.Viață”, în premieră pe 23 și 24 noiembrie la Happy Cinema Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Post scos la concurs pentru a treia oară la Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Suflu nou la Jandarmeria Botoșani: Două tinere au îmbrăcat uniforma
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024