Preşedintele PSD a făcut, duminică, mai multe declaraţii în Gorj, unde au loc alegeri pentru şefia filialei. Liviu Dragnea a vorbit despre proiectul de descentralizare a ţării şi situaţia de la Statul Major al Armatei.
Liderul social-democrat are şi un mesaj pentru noul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat duminică, la Gorj, că nu a renunţat la proiectul care vizează descentralizarea, chiar dacă unii vor doar puterea de la Bucureşti, pentru ca autorităţile locale să stea "cu mâna întinsă".
"Unii spun că deciziile se iau la Bucureşti. Habar n-au. Asta spun cei care nu-şi cunosc ţara, cei crescuţi în eprubete politici şi laboratoare. Nu ştiu că viaţa e la Giurgiu, Botoşani, Bistriţa, unde trăiesc oameni. Am muncit mult cu Vasile Dâncu în 2013 să descentralizăm România. Am avut piedicile întregului sistem. Nu am renunţat la proiect, trebuie să ducă decizia şi mai aproape de comunităţi. Nimeni din acest sistem ocult nu vrea acest lucru, el vrea toţi banii şi decizia la Bucureşti. Iar comunităţile locale să stea cu mâna întinsă", a declarat Liviu Dragnea.
"PNDL e un proiect conceput de mine alături de Sevil Shhaideh. Programul dezvoltă comunităţile locale. Înseamnă uliţe asfaltate, alimentare cu apă, pieţe, baze sportive, bazine de înot. De ce îi deranjează pe ei? Dintr-un motiv foarte simplu. Pentru că vor ca oamenii să trăiască rău ca să sădească seminţele urii. De ce îşi urăsc aceşti oameni atât de mult conaţionalii? Pentru că ei nu fac politică pentru oameni. Singurul partid care face politică pentru oameni e PSD. Ei vor dezbinare.
Aduceţi-vă aminte că de câte ori au câştigat au câştigat prin dezbinare vorbind numai despre ură şi duşmănie. Au ajuns la guvernare şi tot ce a construit PSD s-a prăbuşit. De ce când am fost noi la guvernare a fost mereu creştere economică? Sunt interesaţi doar de ei şi de stăpânii lor, de cei care îi comandă, care au obligaţii. Nu vor putea simţi româneşte niciodată. Toţi mai vechi mai noi la politică la cheie ai lui Iohannis nu au decât un demers să provoace dezbatere bazată pe ură, dezbinare. De ce? Pentru ca România să fie un stat dezbinat. Numai nişte oameni care îşi urăsc poporul pot acţiona aşa", a mai spus Dragnea.
Dragnea: România nu are şef al Armatei pentru că nu vrea Iohannis. E fără precedent într-un stat NATO
Liviu Dragnea a declarat că din cauza lui Klaus Iohannis ţara noastră nu are şef al Statului Major al Apărării, ceea ce este fără precedent într-un stat NATO, precizând că preşedintele face aceste lucruri pentru a obţine un nou mandat la Cotroceni.
„România nu are şef al Armatei pentru că nu vrea Iohannis. E ceva fără precedent într-un stat NATO. De ce face asta? Ca să capete un nou mandat şi să scape de relele pe care le-a făcut. (...) Singurul partid care poate apăra interesele României care se poate bate cu oricine pentru această ţară e PSD”, a declarat, citat de Medifax, Liviu Dragnea, duminică la Târgu-Jiu, unde au avut loc alegerile pentru organizaţia PSD Gorj.
Reacţia liderului PSD vine în contextul în care Klaus Iohannis a semnat pe 28 decembrie 2018 decretul de prelungire, cu un an, a mandatului generalului Nicolae Ciucă ca şef al Statului Major al Apărării, după ce a respins în şedinţa CSAT propunerea făcută de MApN pentru această funcţie. Ulterior, premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Apărării, Gabriel Leş, au acuzat că şeful statului nu a avut bază legală, deoarece propunerea de prelungire a mandatului nu a venit din partea MApN.
Totodată, MApN a cerut în instanţă decretului semnat de Iohannis, iar magistraţii l-au suspendat până la soluţionarea dosarului. În acest moment, Statul Major al Apărării este condus de un locţiitor.
Preşedintele PSD a a declarat că ministrul Transporturilor Răzvan Cuc trebuie să ştie că "mai sunt câţiva derbedei securişti prin ministere" din cauza cărora nu pot fi realizate proiectele.
"Sunt rău pentru că vreau ca resursele să fie exploatate în beneficiul românilor? Dacă pentru asta sunt făcut rău, atunci asta este sunt rău. Poate am făcut greşeli şi sigur am făcut. Oricine greşeşte. Dar nu mai accept de la nişte trădători, de la nişte vânzători, unii pe care i-am pus în funcţie, i-am sprijinit şi să vină să dea lecţii de minciună, de românism. O să primească răspuns de la mine. Nu v-aţi săturat să vedeţi această ţară abuzată? Atâta rău? Oameni care încearcă să împingă România către interesele celor care stau în spate şi căpuşează. Dacă credem că suntem români, patrioţi, stimaţi colegi nu staţi. Eu îmi duc misiunea până la capăt", a spus preşedintele PSD.
Dragnea a avut şi un mesaj pentru ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
"Vreau ca în România să nu mai fie abuzuri, vreau ca românii să aibă o justiţiei corectă. (...) Da se va face drumul expres Craiova-Piteşti, se va face drum până la Reşita. Sper ca ministrul Cuc să înţeleagă şi să audă, mai sunt câţiva derbedei securişti prin ministere. România stă cu bani şi nu putem face lucrările. Avem curaj. Atunci să nu mai stăm după cei care nu vor să facă", a mai declarat Liviu Dragnea, la Gorj.
Preşedintele PSD a mai spus în alte ieşiri publice că, din cauza procedurii şi a sistemului, România va ajunge să aibă autostrăzi doar atunci când acestea vor fi declarate obiectiv de interes strategic.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM, la ”Botoșăneanul TV”: Studenta și avocatul de la AUR pentru Camera Deputaților - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Patron din Botoșani amendat cu 30.000 de lei: Bani confiscați de polițiști după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Burse școlare 2025: Mai mulți bani pentru elevii olimpici de anul viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Bărbat căzut în curtea casei sale, salvat de doi polițiști botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024