Radu Drăguş nu va mai fi din data de 23 ianuarie 2009 directorul interimar al Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale. Motivul este expirarea perioadei de interimat a şefului agenţiei care nu poate fi prelungită din cauza unei decizii date de Curtea Constituţională în decursul acestei luni.
Practic, prin această decizie au fost anulate două ordonanţe de Guvern care făceau referire la funcţiile de conducere din cadrul instituţiilor deconcentrate. Mai exact, prin anularea acestor ordonanţe, directorii de instituţii trebuie să fie funcţionari publici şi vor reveni la vechiul statut, respectiv de directori executivi în loc de directori coordonatori.
Drept pentru care, deocamdată nu se ştie în ce mod va fi condusă Agenţia de Prestaţii Sociale, cînd va fi organizat un concurs pentru ocuparea funcţiilor de conducere şi cine va asigura interimatul începînd de săptămîna viitoare.
„La ora actuală încă nu se ştie care este statutul conducătorilor Agenţiei şi acest lucru este valabil în tot sistemul bugetar, s-a ajuns în situaţia dinaintea ordonanţei 37, astfel încît conducătorii instituţiilor sunt directori executivi şi funcţionari publici, nu mai sun persoane contractuale, teoretic pe 1,2,3 februarie ar trebui organizat concurs, practic nu ştiu cînd se dă examen din momentul apariţiei în Monitorul Oficial al deciziei Curţii Constituţionale, Guvernul are 45 de zile la dispoziţie să repare ce a stricat”, a declarat Radu Drăguş, directorul interimar al Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale.
În aceste condiţii, Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale ar putea fi condusă din nou de un director interimar care este funcţionar public, în persoana Angelei Hotinceanu, care de altfel a mai asigurat interimatul în această instituţie.
Radu Drăguş a preluat conducerea Agenţiei de la începutul acestui an, odată cu reorganizarea care s-a produs prin comasarea Direcţiei Muncii şi Protecţiei Sociale cu Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale într-o singură instituţie. Fostul director coordonator al AJPS, Marius Ailenei a rămas în cadrul instituţiei în funcţia de consilier, însă la rîndul lui nu poate asigura conducerea instituţiei fiind angajat contractual.
Sute de fermieri de la Botoșani și-au primit ajutorul pentru motorină – SUMA plătită de APIA
Oana Sava
Oct 21, 2024
Tineri indieni prinși în timp ce încercau să treacă Prutul – VIDEO
Oana Sava
Oct 21, 2024
Șoferul surprins de elicopterul Poliției a rămas fără permis
Oana Sava
Oct 21, 2024
Zeci de copii ai stranierilor învață în școlile din Botoșani
Oana Sava
Oct 21, 2024
Din noiembrie: Președinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Oct 21, 2024