Cazuri dramatice au loc în unele familii din Botoșani, cu precădere din mediul rural. Vorbim de copii neglijați, abuzați în diverse forme.
Iar astfel de cazuri sunt în creștere la nivelul județului Botoșani. Problema a fost dezbătută la inaugurarea camerei de audieri din cadrul Serviciului de Intervenție Specializată pentru Copil și Familie
De multe ori, copiii rămân cu multiple traume pe tot restul vieții și cu riscul de a deveni la rândul lor abuzatori.
„În spate este multă suferință, în spatele fiecărei audieri este un copil abuzat, un copil victimă a violenței. Mă uitam în statistici, dacă în 2021 au fost 187 de audieri, în 2022 au fost 271, iar în 2023 până în prezent 163”,
Felicia Mihai, șef Serviciul de Intervenție Specializată pentru Copil și Familie.
Este nevoie de o muncă intensă a specialiștilor, de formare continuă.
„Ne întrebăm și noi după fiecare caz: «Oare mai rău de atât se poate?» Și constatăm că din păcate se poate”,
Felicia Mihai, șef Serviciul de Intervenție Specializată pentru Copil și Familie.
Serviciul are acum o cameră specială dotată cu tehnologie de ultimă generație unde copiii abuzați sunt audiați într-un mediu prietenos.
(sursa foto – depositphotos.com)
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Valeriu Iftime știe CINE va lua campionatul: Astea sunt echipele care pot s-o 'atace'
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Afacerista care a condus Prefectura a spus la despărțire pentru ce a fost importantă – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile