Spre finalul evenimentului organizat de Alianța Dreapta Unită (ADU), după candidații la președinția Consiliului Județean Botoșani și a câtorva primării din județ, microfonul a ajuns la Raluca Curelariu.
Consiliera locală USR este pretendenta oficială a ADU la Primărie, Salvați România fiind ultima formațiune politică de rang parlamentar care și-a anunțat candidații la cele mai importante funcții din administrația publică locală.
Aceasta și-a salutat mama din sală și a arătat că are colegi care au dormit 8 ore din ultimele 48.
După care a reamintit că a intrat în politică după represiunea asupra manifestanților din 10 august 2018 fiindcă ”am plâns toată noaptea”.
Pentru ca apoi să povestească aspecte din activitatea de consilier local, mandat pe care l-a început în 2020.
Raluca Curelariu, candidat ADU la Primăria Botoșani
”Poziția de consilier local este una nașpa tare pentru că muncești mult și vezi rezultate puține”.
Și a adăugat că a blocat un proiect în Consiliul Local prin care municipalitatea ar fi pierdut un teren într-o zonă centrală.
Raluca Curelariu, candidat ADU la Primăria Botoșani.
”La 1 noaptea, în loc să dorm, eu verificam un proiect de hotărâre. Suntem oameni din-ăștia pe care ne mănâncă undeva”.
De ce candidează?
Raluca Curelariu, candidat ADU la Primăria Botoșani
”Sunt o grămadă de lucruri care știu să le fac mai bine decât toți cei care le-au făcut până acum”.
A precizat că își dorește să transforme Botoșaniul într-un ”oraș în care să trăim, nu să supraviețuim”.
Magic Event's Zăicești se deschide în mai cu eleganță exclusivistă și tehnologie de ultimă generație
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Nova ApaServ, anunț privind plata facturilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Peste 1.700 de botoșăneni loviți de viroze, copii internați în spital cu gripă
Oana Sava
Mar 18, 2025
ASTĂZI: Peste 200 de elevi botoșăneni nu au dat simularea la matematică
Oana Sava
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile