România întoarsă cu 11 ani în urmă
Prin noua reglementare, primarii şi şefii de CJ pot să facă parte inclusiv din consiliile de administraţie ale firmelor locale de utilităţi publice, dar pot fi şi membri sau să intre în CA-urile asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară înfiinţate pentru gestionarea unor programe europene. România se întoarce astfel cu peste un deceniu înapoi, când la intervenţia forurilor europene a adoptat un pachet de legi privind incompatibilităţile aleşilor locali, care le interzicea acestora să deţină funcţii la companiile din subordine.
În proiectul de lege se arată că la articolul 13 se introduc următoarele alineate:
•
"Primarii comunelor, oraşelor, municipiilor precum şi preşedinţii Consiliilor Judeţene sunt reprezentanţii de drept ai unităţilor administrativ - teritoriale în adunarea generală a asociaţiilor respective; primarii şi preşedinţii Consiliilor Judeţene îşi pot delega calitatea de reprezentant în adunarea generală a asociaţiei prin dispoziţie, orice alte dispoziţii contrare în materie se abrogă"
•
"Consiliul de administraţie exercită conducerea executivă a asociaţiei de dezvoltare intercomunitara şi este format din cel puţin 5 membri aleşi din cadrul membrilor adunării generale a asociaţiilor".
Prin noile prevederi se stabileşte foarte clar că primarii şi preşedintii de CJ sunt reprezentanţi de drept în conducerea acestor asociaţii de dezvoltare intercomunitară.
Cinci cuvinte care-i lasă pe primarii să-şi facă de cap la societăţile şi asociaţiile administraţiei locale
Problema era că, potrivit legii 161 din 2003 care introducea o serie de incompatibilităţti, la capitolul aleşi locali se arăta că aceştia sunt, între altele, incompatibili cu următoarele funcţii:
•
functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administratie ori cenzor sau orice functie de conducere ori de executie la societatile comerciale, inclusiv bancile sau alte institutii de credit, societatile de asigurare si cele financiare, la regiile autonome de interes national sau local, la companiile si societatile nationale, precum si la institutiile publice.
Prin noua lege, incompatibilitatea prevăzuta de legea 161 este eliminată deoarece, pe lângă consfinţirea negru pe alb a dreptului primarilor şi preşedinţilor de CJ de a face parte din conducerea serviciilor de utilităţi publice, se arată că,
"orice dispoziţie contrară se abrogă".
CLICK ŞI VEZI PROIECTUL DE LEGE CARE APĂRĂ PRIMARII DE ANI
Doina Federovici, singurul senator din întreaga ţară care a iniţiat proiectul
Şase deputaţi şi un singur senator,
Doina Federovici de la Botoşani, au iniţiat proiectul de lege care dă de pământ cu
Agenţia Naţională de Integritate, lăsând-o fără unul dintre principalele instrumente de lucru. Legea a fost adoptată la presiunea crescândă a primarilor, tot mai mulţi dintre aceştia fiind găsiţi incompatibili de către ANI.
Miza financiară uriaşă a legii
Botoşăneanul a relatat încă din octombrie 2013 că, nici mai mult, nici mai puţin de 53 de foşti şi actuali primari au fost găsiţi incompatibili de ANI şi riscau să nu mai aibă dreptul de a candida în 2016. Mai mult sau mai puţin oficial primarii au condiţionat parlamentarilor sprijinul în campaniile electorale de rezolvarea problemei cu incompatibilităţilor. Miza prezenţei lor în amintitele asociaţii de dezvoltare intercomunitară şi societăţi de utilităţi publice este una uriaşă prin prisma fondurilor pe care le gestionează aceste entităţi. Este suficient să amintim de programele europene de peste 100 milioane euro Nova Apaserv – ADI „Aqua” la CJ sau cel pe gunoi, pe linia Asociaţia „Eco-proces” – Ecosal.
Deputaţii PSD Andrei Dolineaschi şi Mihai Baltă, precum şi PP-DD – ista Liliana Mincă au votat pentru adoptarea legii, Verginel Gireadă PNL s-a abţinut, iar Cristian Roman – Forţa Civică s-a împotrivit. Roxana Anuşca, Tamara Ciofu şi Costel Şoptică nu au participat la vot.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
Cutremur în administraţie : 53 de foşti şi actuali primari găsiţi incompatibili de ANI
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Curtea a decis: Primarul turnător rămâne fără mandat