Mădălina avea doar 32 de ani când a fost ucisă de soțul ei. El se săturase de viața din Italia și voia să se întoarcă acasă, în România. Doar că mai tânăra lui soție nu era de acord cu asta. A ucis-o cu 27 de lovituri de cuțit, apoi a stropit-o cu benzină și i-a dat foc.
Adrian Luminiță, în vârstă de 40 de ani, a fost condamnat, vineri, la închisoare pe viață de Tribunalul din Grosseto, Italia.
Românul a fost găsit vinovat pentru uciderea soției sale, Mădălina Luminiță, în vârstă de 32 de ani, originară din Botoșani.
De asemenea, bărbatul trebuie să despăgubească familia soției cu 1,7 milioane de euro.
Procurorul Valeria Lazzarini a cerut detenția pe viață împotriva lui Adrian, românul care și-a ucis soția cu 27 de lovituri de cuțit, apoi a stropit-o cu benzină și a incendiat-o în anexa vilei din via della Speranza, în Pescia Romana, unde cuplul locuia ca îngrijitori ai vilei.
„Omor voluntar agravat și tentativă de ascundere a cadavrului”, acestea sunt acuzațiile de care a fost găsit vinovat Adrian. Românul a mărturisit că și-a ucis soția.
Timp de două ore, procurorul adjunct din Maremma a prezentat rechizitoriul la Curtea de Assise din tribunalul Grosseto și a cerut pedeapsa maximă pentru român, încă în închisoare, apărat de avocatul Paolo Malasoma. Procurorul a relatat ultimele ore ale femeii, găsită cu zeci de răni prin înjunghiere și numeroase arsuri. Moartea Mădălinei nu s-a produs în dimineața în care Adrian a dat alarma, pe 7 decembrie 2020, ci cu cel puțin o zi înainte.
„Nu a încercat să se sinucidă după ce a ucis-o”, a spus procurorul Lazzarini. „Când a pornit focul pentru a distruge cadavrul, flăcările l-au prins. Și a fugit unde era apă pentru a stinge focul”.
Potrivit procurorului, atunci bărbatul „ar fi spart tot ce era în apartament” și nici măcar „predarea bărbatului la poliție nu ar fi fost atât de spontană”. După arestare, românul a susținut că s-a apărat și că femeia a fost cea care a încercat să-l rănească cu un cuțit. Potrivit procurorului Lazzarini, Adrian Luminiță a acționat cu „impuls voit”, infracțiune care cuprinde toate circumstanțele agravante ale crimei.
„A procedat cu cruzime, într-un loc izolat, unde nimeni nu ar fi putut auzi țipetele femeii”, scrie stiridiaspora.ro.
Avocatul familiei victimei, care s-a prezentat ca parte civilă în proces, a depus în schimb cererea de despăgubire la judecător: 10.000 euro pentru cheltuieli de înmormântare și repatriere și 1.300.000 euro pentru părțile civile: tatăl, mama și surorile. Plus 50.000 de euro fiecare pentru prejudiciu, pentru un total de 1,7 milioane de euro.
Adrian a spus în momentul arestării că s-au certat pentru că femeia nu a vrut să îl urmeze în România, unde trebuia să se întoarcă. Acesta a adăugat că el a fost cel care a dat prima lovitură.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024